Zona euro intră aproape sigur într-o recesiune, sondajele publicate luni arătând o agravare a crizei costului vieţii şi o perspectivă nefavorabilă, care îi va face pe consumatori reticenţi la cheltuieli, transmite Reuters.

Deşi a avut loc o oarecare relaxare a presiunilor preţurilor, potrivit sondajelor, acestea au rămas ridicate, iar Banca Centrală Europeană (BCE) este sub presiune, deoarece inflaţia este de peste patru ori ţinta oficială de 2%, atingând luna trecută un record de 9,1%.

Banca se confruntă cu perspectiva unei creşteri agresive a ratelor dobânzilor chiar în momentul în care economia intră într-o recesiune.

O creştere a costurilor îndatorării s-ar adăuga la necazurile consumatorilor îndatoraţi, totuşi, într-un sondaj Reuters de săptămâna trecută, aproape jumătate dintre economiştii chestionaţi au spus că se aşteaptă la o creştere fără precedent a dobânzii cheie de către BCE, de 0,75 puncte procentuale, săptămâna aceasta, în timp ce aproape la fel de mulţi prognozează o creştere de 0,50 puncte.

În ciuda acestor aşteptări, euro a scăzut luni sub 99 de cenţi americani pe untiate, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, după ce Rusia a declarat că furnizarea de gaze prin conducta principală Nord Stream 1 către Europa va rămâne închisă pe termen nelimitat.

Preţurile gazelor de pe continent au crescut luni cu până la 30%, stârnind temeri legate de un deficit şi întărind aşteptările pentru o recesiune şi o iarnă grea, întreprinderile şi gospodăriile fiind afectate de preţurile mari ale energiei.

Indicele final privind intenţiile de achiziţii ale managerilor (PMI), calculat de al S&P Global, care este considerat ca un ghid al sănătăţii economice, a scăzut în august la un minim al ultimelor 18 luni, de la 49,9 în iulie, fiind sub estimarea preliminară de 49,2. Orice nivel de sub 50 indică o contracţie. ”Sondajele PMI semnalează că zona euro intră în recesiune mai devreme decât am crezut anterior, în frunte cu cea mai mare economie a sa, Germania, iar acum vedem că zona euro va trece printr-o recesiune mai lungă, de trei trimestre”, a declarat Peter Schaffrik, economist la Royal Bank of Canada.

Această perspectivă de recesiune a lovit încrederea investitorilor în zona euro, care a scăzut în septembrie la cel mai scăzut nivel din mai 2020, a arătat un alt sondaj.

Activitatea serviciilor din Germania, cea mai mare economie a Europei, s-a contractat pentru a doua lună consecutiv, în august, deoarece cererea internă a fost sub presiunea inflaţiei în creştere şi a încrederii slăbite, au arătat cifrele anterioare.

Economia Germaniei este pe cale de a se contracta pentru trei trimestre consecutive începând cu trimestrul actual, a sugerat un sondaj Reuters, săptămâna trecută.

În Franţa, a doua cea mai mare economie a zonei euro, sectorul serviciilor a încetinit şi a reuşit doar să obţină o creştere modestă, managerii de achiziţii spunând că perspectivele sunt dificile.

Industria serviciilor din Italia a revenit la o creştere modestă, dar în Spania activitatea s-a extins cu cel mai lent ritm din ianuarie, companiile fiind îngrijorate că inflaţia va afecta profiturile şi cererea clienţilor.

În Marea Britanie, economia a încheiat luna august pe un nivel mult mai slab decât se credea anterior, deoarece activitatea generală a afacerilor s-a contractat pentru prima dată din februarie 2021, într-un semnal clar de recesiune, a arătat PMI-ul său.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentNebunie pe bursa europeană a gazelor. Prețul a crescut cu 30% într-o singură zi, de teamă că Rusia nu mai deschide Nord Stream 1
Articolul următorMinistrul Mediului: „Nu trebuie să stăm cu frigul în casă, dar trebuie să fim responsabili în această perioadă”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau