Piața de capital· 2 min citire

România, dependentă de importurile de energie. Într-un singur an am cumpărat cu 60% mai mult

13 dec. 2024, 16:37
Actualizat: 13 dec. 2024, 14:37
MINISTRUL ECONOMIEI: PLAFONAREA PREŢULUI LA ENERGIE TREBUIE CONTINUATĂ ŞI DUPĂ MARTIE 2025, PÂNĂ CÂND VOM GĂSI SOLUŢIILE CORECTE

MINISTRUL ECONOMIEI: PLAFONAREA PREŢULUI LA ENERGIE TREBUIE CONTINUATĂ ŞI DUPĂ MARTIE 2025, PÂNĂ CÂND VOM GĂSI SOLUŢIILE CORECTE

Scris de Iulian Budușan

Energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în primele zece luni ale acestui an a fost de 3,18 miliarde kWh, în creştere cu 55,1% faţă de perioada similară a anului trecut, anunță INS. Cifrele referitoare la energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice includ şi prosumatorii.

Producţia din termocentrale a fost de 14,06 miliarde kWh, în scădere cu 1,2%, producţia din hidrocentrale a fost de 12,53 miliarde kWh, în scădere cu 21,3%, iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 8,9 miliarde kWh, în scădere cu 4,3%.

Producţia din centralele electrice eoliene, în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2024, a fost de 5,07 miliarde kWh, consemnând un declin de 18,2% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Consumul final de energie electrică în primele nouă luni a fost de 41,55 miliarde kWh, cu 1,3% mai mare faţă de perioada similară din 2023. Consumul final de energie electrică în economie s-a cifrat la 31,54 miliarde kWh, în urcare cu 0,9%, consumul populaţiei (9,69 miliarde kWh) a crescut cu 3%, iar iluminatul public a înregistrat o scădere cu 2,4% (327,2 milioane kWh).

Creștere masivă a importurilor de energie

Exportul de energie electrică a fost de 9,10 milioane kWh, în scădere cu 3,6%, iar importul de 10,82 miliarde kWh, în creştere cu 59,7%.

Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3,92 miliarde kWh, în scădere cu 3,3%.

Statisticile INS mai arată că resursele de energie primară, în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2024, au scăzut cu 1,5%, iar cele de energie electrică au crescut cu 0,1%, faţă de primele zece luni din 2023.

Principalele resurse de energie primară au totalizat 27 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 414.900 tep.

Producţia internă a însumat 14,09 milioane tep, în scădere cu 4,9%, iar importul a fost de 12,92 milioane tep, în creştere cu +2,5%.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital