Depozitarul Central va distribui, în perioada 18 iulie 2024 - 18 iulie 2027, dividende pentru acționarii Transgaz Mediaș, valoarea dividendului brut pe acțiune fiind de 0,35 lei.
Potrivit unui comunicat al Depozitarului Central, emitentul va distribui acționarilor dividendele aferente anului 2023. Acționarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistrați în registrul acționarilor emitentului, la data de 28 iunie 2024.
Plata dividendelor către acționarii emitentului se efectuează începând cu data de 18 iulie 2024.
Acționarii care sunt clienți ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare și registru al Depozitarului Central își pot încasa dividendele prin intermediul acestuia.
Pentru acționarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se efectuează astfel: prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de acționari; în numerar, la ghișeele bancare ale Băncii Transilvania, din întreaga țară.
"Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor și a oricăror alte sume cuvenite deținătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central și al participanților la sistemul de compensare decontare și registru", se precizează în comunicat.