Consiliul Investitorilor Străini atrage atenția că măsurile adoptate de Parlament, privind majorarea pensiilor cu 40% și a salariilor profesorilor, ar avea ca efect slăbirea competitivității economiei românești, într-un moment extrem de dificil.
"Aceste măsuri ar putea declanșa revizuirea ratingului de țară pentru România, prin urmare creșterea în continuare a costului datoriei publice, ceea ce ar genera un efect negativ asupra întregii economii românești, mai ales în absența unei strategii de rambursare credibile. Astfel, competitivitatea României va fi slăbită chiar din interior, iar recâștigarea pozițiilor de avantaj pierdute vor aduce costuri suplimentare pe termen mediu", conform comunicatului CIS.
Comunicatul organizației care promovează interesele investitorilor străini din România invocă și scenariul BNR, potrivit căruia toate majorările impuse de PSD și votate de Parlament ar avea ca efect un deficit bugetar-record de 11% din PIB, în 2021
"Problema majoră a unui deficit bugetar atât de mare este dificultatea sau chiar imposibilitatea finanțării acestuia pe piețele financiare. (...) România se află deja sub procedura de deficit excesiv și trebuie să prezinte în această lună Comisiei Europene o strategie de consolidare fiscală, precum și Planul Național de Relansare și Reziliență care să fundamenteze alocarea și finanțarea din partea Uniunii Europene. Conlucrarea tuturor factorilor de decizie Parlament, Guvern, Președinte, și luarea în considerare a tuturor acestor aspecte, atunci când agenda publică impune adoptarea unor măsuri ce pot afecta întreaga societate este, în opinia noastră, singura cale de rezolvare a problemelor ce stau în fața redresării economice a României", potrivit Consiliului Investitorilor Străini.
Din Consiliul Investitorilor Străini fac parte peste 120 din cele mai mari companii cu capital străin din România, cu o cifră de afaceri care cumulează o cincime din valoarea economiei.