Bursa de Valori București a consemnat în primele 10 luni ale anului tranzacții de 10,3 miliarde de lei, cu 6,4% peste întreg nivelul realizat în întregul an 2019. Luna septembrie a fost una cu totul deosebită, pentru că după anunțul privind promovarea BVB la nivel de piață emergentă, nivelul tranzacțiilor a crescut cu 260% față de luna august, arată un comunicat al BVB.
"Efectul imediat generat de apropierea momentului istoric prin care România a fost promovată propriu-zis la statutul de Piață Emergentă, începând cu 21 septembrie, a fost puternic vizibil pe Bursa de la București. Contribuția a două companii românești listate la bursă - Banca Transilvania (TLV) și Nuclearelectrica (SNN) - a fost decisivă pentru reclasificarea întregii piețe la un statut superior, prin includerea acestora în indicii FTSE All-Cap destinați Piețelor Emergente. Tranzacțiile cu acțiunile companiilor listate la Bursa de Valori București (BVB) au depășit jumătate de miliard de euro în septembrie anul acesta, în creștere cu peste 260% atât față de luna august din 2020, cât și față de septembrie anul trecut, când a fost publicată decizia FTSE Russell privind promovarea României", se arată într-un comunicat al BVB.
Lichiditatea medie zilnică a crescut în septembrie de 3,5 ori comparativ cu valoarea din august 2020, dar și față de și a depășit 25 de milioane de euro.
Potrivit clasificării FTSE Russell, prima companie românească care a beneficiat de upgrade-ul pieței este TeraPlast (TRP). Alte companii românești vor putea face parte din indicii Piețelor Emergente pe măsură ce vor îndeplini criteriile de includere, se precizează în comunicatul BVB.