BNR și-a lansat aplicația proprie, disponibilă pentru iOS și Android

Banca Națională a României și-a lansat aplicația proprie, disponibilă pentru iOS și Android. În aplicație se vor regăsi cursul valutar și cele mai accesate informații de până acum de pe site-ul oficial al băncii.
BNR Direct este dedicată furnizării celor mai accesate informații publicate de banca centrală, oferind utilizatorilor acces facil la datele esențiale referitoare la cursurile de schimb, ratele dobânzilor și cele mai relevante informații de presă, arată Banca Națională a României într-un comunicat.
Astfel, potrivit Băncii Centrale, principalele secțiuni și funcționalități ale aplicației sunt:
-Curs de schimb: Lista cursurilor de schimb valutar, grafice cu evoluția acestora și un convertor valutar;
-Rate dobânzi: Date și grafice dinamice cu evoluția în timp pentru Rata dobânzii de politică monetară și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare și cea de depozit, Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) și Ratele de referință aferente pieței monetare interbancare ROBID/ROBOR;
-Știri: Comunicate de presă și publicații realizate de BNR;
-Informații de contact: Adresele de corespondență și numerele de telefon ale sediului central și unităților teritoriale, informații pentru transmiterea sesizărilor și petițiilor, precum și detalii despre accesarea serviciilor de casierie și a resurselor BNR (Muzeul, Biblioteca și Arhiva BNR);
Aplicația BNR Direct este destinată publicului larg și poate fi descărcată gratuit de pe Google Play și App Store. Informațiile se actualizează dinamic în concordanță cu cele afișate pe website-ul oficial BNR și sunt prezentate într-un format mobile-friendly, arată sursa citată.
Citește și:
- 19:13 - UE impune un prag maxim obligatoriu. Ce se schimbă pentru români?
- 17:11 - Exodul motoarelor: De ce a pierdut Mioveniul pariul cu noile modele Dacia în fața Turciei și Sloveniei
- 19:02 - Dacia „fuge” din România în 2026. Noile modele vor fi produse în Turcia și Slovenia
- 14:17 - Ilie Bolojan față în față cu sindicatele din energie. Care sunt cerințele?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News












