Camera de Comerț Americană, reacție dură după măsurile fiscale din ordonanța "trenuleț": "Afectează încrederea investitorilor"

amcham
Articol scris de Scris de Emanuel FocșanCamera de Comerț Americană în România (AmCham România) și-a exprimat luni îngrijorarea cu privire la măsurile fiscale anunțate de guvernul Ciolacu, subliniind impactul negativ al implementării acestora din prima zi a anului viitor.
Potrivit AmCham, aceste decizii luate fără consultare prealabilă și analize riguroase creează un climat de incertitudine economică și riscă să descurajeze investițiile esențiale pentru creșterea economică, relatează Mediafax.
AmCham subliniază că, în ultimii cinci ani, a atras atenția asupra degradării indicatorilor macroeconomici și a necesității unor reforme structurale care să sprijine echilibrul fiscal și atragerea investițiilor.
Organizația avertizează că adoptarea unor măsuri din scurt, fără un proces transparent de consultare, amplifică gradul de incertitudine resimțit de companiile din România, indiferent de dimensiunea sau industria în care activează.
Deși recunoaște necesitatea unor măsuri corective, AmCham consideră că limitarea creșterii cheltuielilor publice nu este suficientă în absența unor inițiative de modernizare administrativă și eficientizare a cheltuielilor. România nu poate depăși impasul bugetar fără un efort concertat pentru reforme substanțiale în sectorul public.
AmCham România face apel la dialog transparent și predictibilitate în procesul decizional, subliniind că acestea sunt esențiale pentru consolidarea încrederii mediului de afaceri, atragerea investițiilor pe termen lung și găsirea celor mai bune soluții pentru redresarea economică.
Ciolacu: NU regret măsurile luate ca premier. Ordonanța nu e una a sărăciei. Companiile să fie solidare cu poporul, prețuri înghețate 6 luni
Este oficial: Guvernul resuscitează Taxa pe Stâlp. De când se va implementa măsura - anunțul ministrului de Finanțe
Citește și:
- 14:55 - Bani înapoi dacă ești blocat pe autostradă! Regula radicală din Europa și condiția obligatorie
- 13:58 - România în topul UE al familiilor monoparentale: Pe ce loc ne situăm la numărul de gospodării cu copii crescuți de un singur părinte
- 13:44 - Top țări europene unde poți trăi regește în 2026 cu o pensie modestă: Costuri mici și calitate maximă a vieții
- 11:47 - Amenzi de mii de euro pentru șoferii care nu au acest dispozitiv obligatoriu în autoturism! Ce prevede legea
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News













