Privatizarea marilor combinate și uzine din România s-a soldat, în numeroase cazuri, cu vânzarea acestora pe sume derizorii către proprietari care au abandonat investițiile tehnologice. Închiderea treptată a platformelor industriale a lăsat sute de mii de oameni fără locuri de muncă, alimentând direct exodul forței de muncă către alte țări europene.
Într-un context economic dificil, marcat de creșterea datoriei publice, declinul unităților de producție afectează grav capacitatea industrială a țării. Simboluri ale economiei locale s-au prăbușit rând pe rând: fabrica de cărămidă din Târgu Jiu și-a încetat activitatea după o istorie de 174 de ani, în timp ce uzina de zahăr de la Bod a oprit de mult producția. În locul fostelor platforme industriale care susțineau comunități întregi au rămas astăzi doar terenuri virane, ruine abandonate sau platforme reconvertite în spații comerciale.
Fabrica de ciorapi din Timișoara, construită în 1908, a fost cândva una dintre marile unități industriale ale orașului. După 2005, când a ajuns în proprietatea unei companii imobiliare, fabrica a intrat în declin. Ulterior, imobilul a fost vândut, iar clădirile au fost demolate.
În prezent, pe terenul fostei fabrici de ciorapi din Timișoara funcționează un hypermarket cunoscut. Potrivit presei, constructorul a avut obligaţia să păstreze doar două corpuri de clădire protejate de lege. De altfel, compania s-a judecat mai mulți ani cu Direcția pentru Monumente Timiș, iar în final a obținut sentința definitivă, prin care a putut începe lucrările la noul hypermarket și demolarea unuia dintre corpurile uzinei.
Un alt exemplu este fabrica de zahăr de la Bod, una dintre cele mai vechi unități de producție din România, este închisă de mult timp. În trecut, în țară funcționau câteva zeci de fabrici de zahăr, însă acum au mai rămas doar două, la Luduş și Roman.
n urmă cu șapte ani, o companie a închiriat o hală din fabrica de zahăr de la Bod, unde a ambalat zahăr importat. La finalul anului 2021, firma a cumpărat fabrica, întinsă pe 30 de hectare, pentru 6 milioane de lei. Unitatea nu a mai fost redeschisă din cauza suprafețelor mici cultivate cu sfeclă de zahăr în județele Brașov și Covasna. De altfel, proprietarul a anunțat că nu intenționa să mai producă zahăr la Bod. În 2025, planurile prevedeau schimbarea destinației terenului și renunțarea la producția de zahăr în județul Brașov.
În 2006, fabrica de cărămidă Unirea din Târgu Jiu și-a încheiat activitatea după 174 de ani. Problemele au început după căderea regimului comunist și schimbările din economie. Traian Pătrășcoiu, ultimul director al fabricii, spune că în 1998, când a preluat conducerea, unitatea avea datorii de 1,1 milioane de lei, iar angajații nu își primiseră salariile de trei luni. Iar gazele și energia electrică erau deja oprite.
Fabrica producea în principal cărămidă refractară, folosită de unitățile metalurgice. După privatizarea și retehnologizarea SIDEX, cererea pentru aceste produse a scăzut puternic. Conducerea a încercat să găsească alte surse de venit și a început să producă și cărămizi pentru construcții și folie din plastic. A fost construită și o clădire cu spații comerciale în Motru.
Datoriile și penalitățile au continuat însă să apese asupra fabricii. Pătrășcoiu spune că a găsit în Germania o instalație pentru producția de blocuri ceramice, în valoare de aproximativ 100.000 de euro. Pentru achiziție, SIDEX a plătit în avans această sumă pentru o comandă mai mare de cărămizi. Ministerul de Finanțe a executat însă contul fabricii și a luat banii pentru plata datoriilor.
Dar cel mai răsunător faliment se poate spune că este cel al Uzinei Tractorul Brașov. Din 1960, la uzina de sub Tâmpa s-au produs primele modele de tractoare integral românești, care au ajuns din America de Sud până în Africa și Australia, ca să nu mai vorbim de țările din Asia, în special din Orientul Apropiat. Numărul de angajați de la Uzina Tractorul Brașov a crescut mereu și, în 1990, uzina avea 23.000 de salariați. După 1990, privatizarea a eșuat, iar în aprilie 2007, fabrica a intrat în faliment. Platforma industrială a fost vândută câteva luni mai târziu pentru 77 de milioane de euro.
Astăzi, pe locul în care a funcționat uzina se află cel mai mare cartier nou din Europa de Est, alături de un centru comercial întins pe o suprafață uriașă. În locurile în care erau porțile 1 și 2 ale uzinei mai funcționează câteva mici firme, însă numărul celor care muncesc astăzi pe locul fostei uzine este infim. Potrivit jurnaliștilor, licenţa pentru producţia tractorului românesc a fost cumpărată de un om de afaceri egiptean, care produce maşini agricole într-o fabrică din Băicoi, judeţul Prahova.
