Lecția americană

Criza generată de închiderea parțială a unor întregi industrii, mai ales din sectorul serviciilor a lovit puternic întreaga lume occidentală. Hotelurile, restaurantele, companiile de transport aerian, feroviar sau rutier de persoane, industria spectacolelor și multe alte afaceri s-ar putea nărui , datorită unei perioade de 5-10 săptămâni în care firmele vor fin închise. Multe state și-au pus problema cum să ajute companiile pentru a putea depăși această criză.

De departe, cea mai coerentă și realistă propunere vine din Statele Unite. Soluțiile simple sunt întotdeauna cele mai eficiente, dar și mai greu de acceptat de către specialiști. Ei bine, ce credeți că a imaginat administrația Trump? Un plan simplu, bazat pe plăți directe făcute de guvernul federal familiilor americane afectate de închiderea temporară a unor afaceri. Și anume, fiecare familie afectată să primească două plăți, una în aprilie și una în mai, în funcție de componența familiei, cu care să își poată achiziționa bunurile de strictă necesitate de care are nevoie.

Liderul majorității republicane din Senatul american a propus un plan prin care se acordă o sumă fixă fiecărui adult american afectat și o altă sumă fixă pentru fiecare copil din familiile afectate. Suma respectivă diferă în funcție de venit astfel:

  • Câte 1200 dolari SUA pentru fiecare adult care câștigă cel mult 75 000 dolari/annual și câte 500 de dolari pentru copii respectivilor adulți;
  • Suma respectivă descrește pentru cei cu venituri între 75 000 și 99 000 de dolari/anual și nu se plătește nimic pentru cei cu venituri anuale mai mari de 100 000 dolari SUA.

Sursa: https://www.mcconnell.senate.gov/public/index.cfm/pressreleases?ID=CE78AB58-6B6D-4115-9E14-4BD516CF3B8D

În mod similar, administrația, prin vocea secretarului Trezoreriei, Steven Mnuchin a propus un plan de trimitere a două cecuri lunare a câte 1000 de dolari SUA pentru fiecare adult și 500 de dolari SUA pentru fiecare copil. Sursa: https://www.bloomberg.com/news/articles/2020-03-18/mnuchin-proposes-500b-in-checks-based-on-income-family-size

Nici congressmen-ii democrați nu s-au lăsat mai prejos și au înaintat și ei un plan de a plăti câte 2000 de dolari SUA fiecărui adult american afectat de închiderea temporară a companiei unde lucrează. Sursa: https://www.bennet.senate.gov/public/_cache/files/9/2/925b76ae-271c-4e77-be5f-eb0d7f5c5ac6/B772110F661116948B00571DD63BB0E7.cash-payments-letter.pdf

Până la urmă, negocierile dintre cele trei părți au ajuns la un compromis, cu o plată de 3000 de dolari pe familie (în medie), care se adaugă unui pachet de 4 000 de miliarde de dolari alocat de către Federal Reserves pentru sprijinirea afacerilor în următoarele 10-12 săptămâni, cât se estimează că va dura „închiderea ” parțială a economiei, cauzată de virusul COVID-19.

Oare de ce nu am putea proceda și noi așa? Ar fi mult mai simplu, mai eficient și mai direct, neimplicând niciun fel de birocrație. Fiecare familie afectată de criză ar putea primi 1000 de Euro/lună, ceea ce , la un total de 2 500 000 de familii afectate ar însemna un efort financiar de 5 miliarde de Euro pentru bugetul statului. Adică salariile bugetarilor pentru două luni. E chiar așa mult? De ce nu vrem să învățăm de la alții.

Mai ales că o parte din banii aceștia deja există în rezerva valutară de la Ministerul de Finanțe (aproape 4 miliarde de Euro erau în decembrie 2019), ei nu trebuie împrumutați chiar acum, în toiul crizei. Sigur că respectiva rezervă trebuie să acopere și încasările mai mici din lunile de „outbreak”, dar cel puțin parțial ar putea să asigure treceerea perioadei de criză pandemică de către famiile celor ajunși în șomaj tehnic.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Numele tau