Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) a constatat, în urma materialului transmis de conducerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) către Parlamentul României, cu privire la cauzele majorării tarifelor RCA, că membrii Parlamentului sunt induși în eroare . COTAR va organiza o amplă campanie de informare, în acest sens.
ampania se va desfășura în următoarele săptămâni, prin intermediul mai multor materiale însoțite de înscrisuri în justificare și care urmează a fi transmise către Parlamentul României, Guvernul României și către mass-media, în scopul unei informări corecte și complete a publicului și consumatorilor.
ASF pretinde că a reușit să identifice ,,adevărații vinovați” pentru creșterea prețului RCA:
Consumatorii de produse de asigurări
„comportamentul consumatorului din România care manifestă un interes scăzut pentru alte tipuri de produse de asigurare, decât cele din categoria asigurărilor auto, în special RCA.“
Sistemul de justiție românesc
„existența despăgubirilor acordate de către instanțele de judecată pentru daune morale“
Service-urile auto din România
„creșterea severității daunelor prin creșterea costurilor de reparatie a vehiculelor, costuri ce sunt comparabile cu costurile necesare reparării acestora în statele Europei occidentale, deși primele de asigurare RCA nu se situează la același nivel cu cele din aceste state“
Primul vinovat este consumatorul, în accepțiunea ASF, fiind vinovat că nu are încredere în sistemul de asigurări românesc, supravegheat îndeaproape de către această autoritate care, urmare a miilor de petiții primite de la acești consumatori, îi ,,călăuzește” către instanțele de judecată unde aceștia sunt repuși în situația anterioară ,,în cel mai scurt timp”, prin recuperarea despăgubirilor cuvenite după 2-3 ani din momentul în care au suferit un prejudiciu.
În toată această perioadă, consumatorii sunt puși pe drumuri, ca urmare a abuzurilor companiilor de asigurări și recuperarea despăgubirilor are loc numai în condițiile în care respectivii consumatori sunt norocoși pentru că, între timp, firma de asigurări nu a intrat în faliment, precum predecesorii săi, și a fost posibilă executarea hotărârilor judecătorești prin care aproape în mod sistematic se recunoaște culpa asigurătorilor care sunt obligați la plata integrală a despăgubirilor datorate.
„Până în prezent, 13 societăți de asigurare, ADAS (2003), Grup As (2003), Metropol (2005), Croma (2005), Delta Addendum (2011), Euroasig (2013), Astra (2015), Carpatica (2016), Forte (2017), Certasig (2021), City Insurance (2021), Assista Asimed (2022), Euroins (2023) au ajuns în procedura de deschidere a falimentului sub supravegherea ASF, ai cărei reprezentanți consideră ASF total nevinovată de dezastrul din piața de asigurări, cum reiese din scrisoarea transmisa Parlamentului României. În aceste condiții, ASF se întreabă – ca și cum nu ar fi evident – de ce consumatorul român nu are deloc încredere în sistemul privat de asigurări din România“ – a declarat Vasile Ștefănescu, Președinte COTAR.
Al doilea vinovat ar fi judecătorul, pentru că acordă despăgubiri mari pentru victimele accidentelor de circulație, ASF sugerând în mod nefondat că magistrații ar contribui, prin hotărârile pronunțate pentru sancționarea abuzurilor și nelegalităților asigurătorilor de rea-credință la situația precară a sistemului de asigurare românesc.
Conform Raportului ASF privind Evoluția pieței de asigurări în 2022, cu privire la valoarea primelor brute subscrise și valoarea despăgubirilor RCA (clasa A10) plătite de către societățile de asigurare „companiile de asigurări au încasat din RCA 7,59 miliarde lei și au achitat despăgubiri pentru vătămări corporale în cuantum de 0,665 miliarde lei, în scădere cu 0,073 miliarde de lei față de anul 2021. Astfel, ponderea despăgubirilor pentru vătămări corporale achitate de către companiile de asigurări în anul 2022 reprezintă 8,76% din volumul primelor RCA subscrise pe anul 2022.
„Asiguratorii au fost obligați să-și ,,rupă de la gura” un procent de 8,76% din sumele încasate din RCA pentru niște victime nevinovate ale accidentelor de circulație. Ne întrebăm retoric – oare ar fi fost prudent și normal ca victimele să tacă și să îndure, în niciun caz să declanșeze acțiuni în instanță, iar judecătorii să le acorde doar un procent de 8,76% din despăgubirile cuvenite pentru suferința lor!“ – mai spune Vasile Ștefănescu, Președinte COTAR.
Service-urile auto sunt, așadar, identificate ca vinovate, atât de către firme de asigurări din Romania, cât și de către ASF, care, din pură întâmplare, au ajuns la aceeași concluzie. Asta deși aflăm chiar din Raportul ASF următoarele: „În anul 2022, companiile de asigurări au subscris prime brute RCA în cuantum de 7,59 miliarde lei și au achitat despăgubiri materiale în cuantum de 2,71 miliarde lei. Ponderea despăgubirilor pentru daunele materiale achitate în anul 2022 de către companiile de asigurări reprezintă aproximativ 35,8 % din volumul primelor subscrise RCA în anul 2022. Despăgubirile pentru daunele materiale includ: despăgubiri pentru daune totale, despăgubiri în regie proprie – fără documente fiscale, reparații în unități reparatoare, închiriere auto, precum și alte bunuri avariate (Ex: parapete, stâlp, gard, etc). Toate aceste despăgubiri pentru daune materiale reprezintă 35,8 % din volumul primelor brute subscrise RCA în anul 2022 de către companiile de asigurări”.
Conform Raportului ASF intitulat “Analiza raportărilor dosarelor de daună avizate la societățile de asigurare-reasigurare în baza contractelor de asigurare obligatorie RCA în trimestrul IV al anului 2022“ ponderea numărului dosarelor de daună RCA în care s-a identificat acceptarea ofertei de despăgubire este de 56,37% – plăți anticipate (regii proprii, daune totale). Aceste despăgubiri NU sunt plătite către unitățile reparatoare.
Tot conform acestui raport, ponderea numărului dosarelor de daună RCA în care NU s-a identificat acceptarea ofertei de despăgubire este de 43,63% (plăți despăgubiri în baza documentelor justificative emise de unitățile reparatoare).
Astfel, doar 15,60% din primele brute subscrise RCA în 2022 de către societățile de asigurări reprezintă plăți către unitățile reparatoare.
„Conform doamnei prim vicepresedinte ASF, atunci când cheltuielile asigurătorului RCA cu despăgubirile către unitățile reparatoare reprezintă 15,60% din primele brute subscrise RCA, când dauna medie a crescut în ultimul an cu 8,36%, în condițiile în care inflația a atins pragul de 13,8% în anul 2022 și prima medie RCA a crescut cu 44% raportat la anul anterior, respectiv cu 82% față de anul 2020, suntem amenințați cu o nouă majorare a primei RCA și cu modificarea Legii RCA. Dar creșterea daunei medii cu un nivel sub cel al inflației nu poate fi folosită ca un pretext pentru scumpirea asigurării RCA, respectiv pentru modificarea Legii RCA“ – explică Vasile Ștefănescu, Președinte COTAR.
Biroul de Presă COTAR