Tarifele pentru apelurile la puncte fixe vor scădea cu 30%, începând de la 1 noiembrie 2020, până la cel mult 0,098 eurocenți/minut, informează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.
"ANCOM a dezbătut, în cadrul unei ședințe online a Consiliului Consultativ, reducerea cu 30% a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe.(...) Noul tarif a fost determinat în urma actualizării mai multor parametri ai modelului de calculație a costurilor de tip LRIC pur, metodă utilizată pentru stabilirea tarifului actual, precum și a costului capitalului", precizează arbitrul pieței locale de telecomunicații.
Lista celor 31 de operatori de telefonie fixă cărora li se vor aplica măsurile de reglementare poate fi consultată pe pagina de Internet a ANCOM, potrivit Agerpres.
Prevederile Directivei (UE) 2018/1972, intrate în vigoare la data de 20 decembrie 2018, arată că, până cel târziu la 31 decembrie 2020, se vor institui tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile, respectiv la puncte fixe, unice la nivelul Uniunii Europene (UE).