Statistică șchioapă. Avem cei mai fericiți comercianți din UE cu clienți săraci

supermarket3232comert
România este liderul creșterii vânzărilor din comerț, cu un salt de 7,4% în aprilie 2018 comparativ cu aceeași lună a anului trecut.Volumul comerțului cu amănuntul în serie ajustată sezonier a crescut cu 1,7% în aprilie 2018 față de aprilie 2017, atât în zona euro cât și la nivelul Uniunii Europene.În aprilie față de martie, creșterile au fost de 0,1% în zona euro și 0,4% în UE, potrivit datelor publicate marți de Eurostat.
Față de aprilie 2017
În aprilie 2018 comparativ cu aprilie 2017, în zona euro au intervenit creșteri de 3,2% la produsele nealimentare și de 0,4% la cele alimentare – hrană, băuturi și țigări, în timp ce la carburanți volumul comerțului cu amănuntul a scăzut cu 0,7%.În UE, au fost înregistrate creșteri de 3,4% la produsele nealimentare și de 1,3% la carburanți, în timp ce la produsele alimentare volumul a coborât cu 0,3%.Conform Eurostat, dintre statele membre care au raportat date, cele mai mari creșteri anuale au intervenit în România (7,4%), Polonia (6,6%), Lituania (6,5%). Cele mai mari scăderi s-au produs în Malta (-3,1%), Belgia (-1,5%), Slovenia (-1,4%).
Față de martie 2018
În aprilie comparativ cu martie, volumul comerțului cu amănuntul în serie ajustată sezonier a urcat în zona euro cu 1,7% la produsele nealimentare, a coborât cu 0,7% la cele alimentare (hrană, băuturi, țigări). Totodată, volumul a scăzut la carburanți cu 0,8%.La nivelul Uniunii Europene, volumul a crescut cu 1,5% la produsele nealimentare și a scăzut cu 0,6% la carburanți și cu 0,6% la produsele alimentare.Dintre țările membre care au raportat date, cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Germania (2,3%), România (1,7%), Irlanda, Lituania și Marea Britanie (toate cu 1,5%). Cele mai însemnate scăderi s-au produs în Portugalia (-4,1%), Slovenia (-2%), Estonia (-1,8%).În aprilie 2018 comparativ cu aprilie 2017, în zona euro au intervenit creșteri de 3,2% la produsele nealimentare și de 0,4% la cele alimentare – hrană, băuturi și țigări, în timp ce la carburanți volumul comerțului cu amănuntul a scăzut cu 0,7%.În UE, au fost înregistrate creșteri de 3,4% la produsele nealimentare și de 1,3% la carburanți, în timp ce la produsele alimentare volumul a coborât cu 0,3%.Dintre statele membre, cele mai mari creșteri anuale au intervenit în România (7,4%), Polonia (6,6%), Lituania (6,5%), conform datelor Eurostat. Cele mai mari scăderi s-au produs în Malta (-3,1%0, Belgia (-1,5%), Slovenia (-1,4%).
Citește și:
Inflația umflă cifrele INS despre comerț
Citește și:
- 08:52 - Zi decisivă pentru economie: INS publică noile date despre inflație și PIB
- 20:16 - Bolojan a plecat, Bursa a explodat! BVB a atins un nou maxim istoric
- 17:56 - Dobânzile la care se împrumută statul au început să scadă semnificativ
- 09:10 - Curtea de Conturi Europeană: transparența fondurilor post-pandemie ale UE este insuficientă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














