Situație inedită la Hidroelectrica. Statul se opune acordării de dividende maxime

hidrocentrala baraj SUA
În ultimii doi ani, o parte din golurile la buget au fost acoperite din dividendele acordate cu generozitate de reprezentanții mandatați ai statului. Această politică a culminat cu îndatorarea societății Transeletrica, obligată sa se împrumute pentru a-și putea continua programul de investiții, după ce Ministerul Economiei a stors și rezervele companiei de transport de electricitate.Mergând pe linia imprimată Fondul Proprietatea a solicitat în Adunarea Generală repartizarea integrală a profitului către acționari. Surpriză, reprezentanții statului s-au opus. În felul acesta, acționarii vor primi dividende diminuate cu un fond total de un miliard de lei.Fondul Proprietatea pusese pe ordinea de zi două propuneri: 1. Aprobarea repartizării a 100% din profitul net distribuibil acţionarilor aferent anului 2017 sub formă de dividende. 2. Aprobarea distribuirii sumei de 1.000.000.000 de lei către acţionarii societăţii, proporţional cu participarea acestora la capitalul social, din rezultatul reportat reprezentând surplus realizat din rezerve din reevaluare.Ambele propuneri au fost respinse.Poziția reprezentanților Ministerului Economiei poate părea ciudată în contextul în care În luna februarie, Guvernul a adoptat un memorandum prin care stabiliea la 90% nivelul minim al dividendelor acordate de companiile de stat pentru anul trecut.Să se fi vrut evitarea situației de la Transelectrica sau să fie doar un mod de a contra politica Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, care are ca obiectiv maximizarea randamentelor şi aprecierea per acţiune?FP se tranzacţionează pe Bursa de Valori Bucureşti din 25 ianuarie 2011 și deține 20% din capitalul social al Hidroelectrica.Listarea societații de stat a fost amânată în numeroase rânduri, iar recent s-a confirmat că nici nu se pune problema până nu va fi creat Fondul Suveran (proiect anunțat din primul an de funcționare a Guvernului alianței care a câștigat alegerile în iarna anului 2016).
Citește și:
- 20:16 - Bolojan a plecat, Bursa a explodat! BVB a atins un nou maxim istoric
- 17:56 - Dobânzile la care se împrumută statul au început să scadă semnificativ
- 09:10 - Curtea de Conturi Europeană: transparența fondurilor post-pandemie ale UE este insuficientă
- 14:39 - Datorie de final de mandat: 60 de milioane de lei împrumutați de Finanțe de la băncile românești în ultima oră
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














