Reducerea TVA la produse bio și tradiționale, impact de aproape 850 de milioane de lei

mancare-bio-805x452
Reducerea la 5% a cotei de TVA pentru produsele bio și tradiționale va avea un impact bugetar total de 836 milioane de lei în următorii patru ani, dar ar fi compensată de dezvoltarea pieței de profil, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență care prevede această măsură.
Autorii proiectului susțin că scăderea TVA la livrarea de alimente de înaltă calitate ar duce la reducerea prețului acestora și, implict, la creșterea vânzărilor.
Măsura este justificată și de un Raportul comun al Comisiei Europeană și al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (State of Health in the EU 2018), care arată că România are a doua cea mai mare rată a mortalității din UE, după Bulgaria, de 1.530 decese la 100.000 locuitori, față de o medie UE de 1.036 cazuri.
Cea mai frecventă cauză de deces o reprezintă bolile sistemului circulator (cardiovasculare, cerebrovasculare).
De asemenea, ratele de obezitate în România sunt în creștere: 9,1% dintre adulți au fost obezi în 2014, comparativ cu 7,9% în 2008, în timp ce ratele în rândul copiilor s-au dublat în ultimul deceniu, media la nivel european fiind 6%, potrivit datelor citate de Agerpres.
"Având în vedere aceste statistici îngrijorătoare, este necesar să fie luate în regim de urgență măsuri la nivel național pentru încurajarea consumului de alimente de înaltă valoare calitativă. În România există cadru legislativ național care reglementează încadrarea unor alimente în anumite categorii considerate de înaltă valoare calitativă, respectiv produse montane, bio, tradiționale, autorizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Aceste produse se diferențiază de produsele similare de pe piață prin faptul că îndeplinesc condiții concrete de autorizare cu privire la modul în care au fost produse, materiile prime utilizate și lipsa aditivilor, etc", se mai arată în nota de fundamentare.
În prezent, potrivit prevederilor Codului fiscal, se aplică cota redusă de TVA de 9% pentru livrarea alimentelor, inclusiv băuturi, cu excepția băuturilor alcoolice, destinate consumului uman și animal, animale și păsări vii din specii domestice, semințe, plante și ingrediente utilizate în prepararea alimentelor, produse utilizate pentru a completa sau înlocui alimentele.
Asociațiile producătorilor de produse bio, tradiționale și de promovare a alimentului românesc au anunțat, recent, că au semnat un acord pentru reducerea cotei de TVA de la 9% la 5%, aceasta fiind o măsură benefică pentru oprirea depopulării satelor românești, dar și în favoarea producției, consumului și accesului unei categorii mai mari de consumatori la produse agroalimentare românești de calitate.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

























