Piața de capital· 2 min citire

Nuclearelectrica are variante de rezervă, în cazul în care nu mai vin chinezii la Cernavodă

cernavoda

cernavoda

Scris de Iulian Budusan Publicat: 6 iun. 2019, 16:24

Compania Nuclearelectrica are în calcul un scenariu de dezvoltare a unei unități nucleare la Cernavodă, în cazul în care acordul cu compania chineză CGN pentru dezvoltarea reactoarelor 3 și 4 nu va fi finalizat, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Energiei Doru Vișan.

"Marile investiții în sistemul energetic - bătaia este foarte lungă, vorbim de 10 ani sau peste, dar abordarea este necesară și obligatorie. În acest context extrem de instabil generat de această tranziție (de la combustibili fosili la energia regenerabilă - n. r.), din punctul meu de vedere, nuclearul capătă o importanță tot mai mare. (...) Trebuie să mai dezvoltăm cel puțin una sau două capacități nucleare în România. Materializarea negocierii (cu China General Nuclear Power Corporation - n. r.), dacă se face, este un lucru extraordinar, deci vom promova două capacități. Dacă nu se materializează, compania are și acest scenariu de analiză financiară și pentru dezvoltarea unei capacități. Dar eu sper să se materializeze acest scenariu (acordul cu CGN - n. r.) și cred că se va materializa", a menționat Vișan.

Totuși, secretarul de stat a recunoscut că există posibilitatea ca acordul cu CGN să nu fie finalizat, din cauza condițiilor cerute de compania chineză.

"Există (scenariul lipsei unui acord final cu CGN - n. r.) datorită faptului că ai un partener care impune niște capacități care pot fi suportate sau nu pot fi suportate. După părerea mea, dacă noi creăm cadrul investițional, adică CFD-ul, consider că partenerul ar trebui (să semneze acordul final - n. r.). Mai mult de atât nu se poate face", a adăugat reprezentantul Ministerului Energiei.

Acesta a estimat că presiunile actuale care există pe cărbune se vor muta în viitor pe energia produsă de gazele naturale, motiv pentru România să își dezvolte unitățile nucleare.

"Eu am vrut să subliniez necesitatea de a promova în continuare energie nucleară în România, ca energie de bază de care avem nevoie. Presiunea actuală a cărbunelui se va muta peste 10 ani pe gaz. Vorbim de un certificat pe megawat și acolo", a subliniat Doru Vișan.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital