Piața de capital· 5 min citire

Marcel Boloș consideră că introducerea de noi taxe nu reprezintă o soluție pentru redresare economică

Vești bune pentru contribuabili. Categoria de români care va beneficia de o prelungire a scutirii de taxe

Vești bune pentru contribuabili. Categoria de români care va beneficia de o prelungire a scutirii de taxe

Scris de Iulian Budusan Publicat: 5 aug. 2024, 22:19

Ministrul Finanțelor este supărat pe cei care îi răstălmăcesc declarațiile și consideră că introducerea de noi taxe nu este o soluție pentru ieșirea din impasul economic.

Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, acuză, luni seară, că toate propunerile și intențiile sale se răstălmăcesc” în mod toxic”, fiind folosite pentru dezinformare. ”Refuz să cred că dacă ești candidat la prezidențiale uiți instant legea”, afirmă Boloș, precizând, de asemenea, că partidele i-au reproșat că nu a prezentat aceste propuneri la nivel politic.

”Ce doriți: consultare cu partidele sau cu mediul de afaceri?”, a mai transmis ministrul Finanțelor, explicând că aceste momente trebuie depășite, iar România fiscală trebuie să se modernizeze și să crească veniturile la buget.

”Atunci când ești ministrul Finanțelor și ai în față 175 miliarde lei creanțe neîncasate la buget, un GAP TVA de 32 miliarde lei, un GAP de impozit pe venit de 19 miliarde lei, un GAP la contribuțiile sociale de 53 miliarde lei, îți pui în permanență întrebarea: ce este corect de făcut pentru ca mediul de afaceri și popoluația să nu aibă parte de noi și noi sarcini fiscale? Pentru că introducerea de noi taxe NU este o soluție. În același timp, te uiți în jur cum unii aleg să răstălmăcească în mod toxic intențiile și prevederile unor propuneri pentru a-și urmări propriile interese politice și pentru a induce în eroare opinia publică”, a scris, luni seară, pe Facebook, ministrul Finanțelor.

Marcel Boloș îi acuză pe cei care îi răstălmăcesc propunerile că, ”în loc să contribuie constructiv la dezbaterea publică și să propună soluții viabile, preferă să recurgă la denigrarea” sa și la dezinformare.

”Aceasta este o dovadă clară a lipsei de responsabilitate și a incapacității de a oferi alternative reale și constructive pentru problemele cu care se confruntă România”, a mai scris ministrul, referindu-se la câteva dintre propunerile pe care le consideră bune pentru mediul de afaceri care este corect și cinstit.

”Am publicat în dezbatere un proiect de act normativ pentru modificarea codului de procedură fiscală. Proiect pe care l-am discutat cu mediul de afaceri înainte să îl urcăm pe site-ul instituției și de la care încă primim feedback. Le mulțumesc pe această cale.

Una dintre prevederi spune că tranzacțiile pentru clădiri, terenuri și mijloace de transport sunt condiționate de achitarea obligațiilor vânzătorului față de ANAF (TVA, impozit pe venit, contribuții sociale). O astfel de prevedere există deja de mult timp, pentru achitarea obligațiilor la bugetele locale. Refuz să cred că dacă ești candidat la prezidențiale uiți instant legea cu care trebuie să lucrezi în fiecare zi, a mai scris Boloș pe Facebook.

Acesta explică faptul că cel care cumpără ”nu este obligat să își achite datoriile înainte, ci o poate face din banii obținuți din banii care face obiectul vânzării”.

”Este o măsură de responsabilitate fiscală și de respectare a legii, care protejează interesele publice ale tuturor celor care își plătesc corect taxele. Într-o democrație funcțională, protejarea drepturilor individuale trebuie să fie echilibrată cu respectarea legii și a responsabilităților față de comunitate. Invocarea dreptului la proprietate ca argument împotriva acestei măsuri reflectă o înțelegere limitată a principiilor de drept”, a mai transmis ministrul Finanțelor.

Referiri la CNP-ul fiscal

”Au tot răspândit ideea că „CNP-ul fiscal” pe care îl avem in vedere înseamnă că vrem să știm tot ce-și cumpără românii. Scrie clar în proiectul de act normativ că este o măsură OPȚIONALĂ (...) Nu ne interesează ce își cumpără oamenii, mereu ne-a interesat doar să restrângem pe cât posibil canalele prin care se face evaziune fiscală. CNP-ul fiscal ne va ajuta să introducem un sistem prin care românii care cer bonul fiscal la anumite servicii și magazine, precum coafor, service auto sau magazine de cartier (acolo unde este evaziune mare), să poată primi reduceri de taxe și chiar și sume de bani înapoi. Acestă măsură este în beneficiul oamenilor de afaceri. Pentru ca cei certați cu legea și cei care fac evaziune fiscală să fie determinați de cumpărători să emită bonurile fiscale. Acești competitori neloiali sunt primii dușmani ai mediului de afaceri corect și cinstit”, a mai scris Boloș.

În legătură cu e-Factura, ministrul respinge acuzațiile că ar fi fost introdusă ”peste noapte”: ”Știm cu toții că am introdus o perioadă de șase luni de acomodare, când nu s-au aplicat sancțiuni pentru cei care nu au folosit sistemul”.

În plus, ministrul afirmă că a propus reducerea plafoanelor în numerar doar pentru cei care nu își achită taxele și impozitele și au popriri pe cont: ”Deci rău platinicii care fentează statul. Ce este rău în asta? Să rămânem cu 175 miliarde lei creanțe neîncasate? Să ne uităm neputincioși la evazioniști? Să nu uităm că doar de aici vin banii de salarii pentru profesori, salariile pentru medici, banii pentru pensii, banii pentru autostrăzi și multe ale proiecte adresate românilor”.

Imi reproșează partidele politice că nu am prezentat la nivel politic aceste măsuri, adresate celor din mediul de afaceri obișnuiți cu neplata impozitelor și taxelor. Îi rog frumos să aibă decența necesară și să aibă răbdare pentru a finaliza procesul de consultare cu reprezentanții mediului de afaceri pe care deja l-am început, pentru că lor li se adresează în primul rând. Apoi, concluziile acestor consultări vor fi prezentate celor în drept pentru a lua deciziile. Ce doriți până la urmă? Consultare cu partidele sau cu mediul de afaceri?”, a mai transmis Boloș.

”Nu putem sta într-un blocaj permanent. România are nevoie de un sistem fiscal modern, politici publice raționale, de o restructurare de cheltuieli publice, de luptă continuă cu evaziunea fiscală, dar și de o utilizare eficientă a banilor publici destinați românilor. Procesul de consolidare fiscală și eforturile pe care le face acum Guvernul României nu trebuie batjocorite de interesele meschine ale unor oameni care se doresc a fi oameni de STAT. România are nevoie de soluții corecte și viabile pentru a asigura o dezvoltare pe termen lung, dar și de oameni de STAT înțelepți pentru a-i folosit eficient resursele”, a adăugat ministrul Finanțelor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital