Jumătate dintre români nu și-au schimbat niciodată banca. Consiliul Concurenței cere ușurarea refinanțării creditelor

imprumut-online-825x510
Consiliul Concurenței propune inițierea unor discuții între bănci, asociații ale băncilor, Ministerul Finanțelor Publice, Fonduri de Garantare și Banca Națională a României astfel încât să emită o reglementare care să faciliteze persoanelor fizice, să își poată refinanța creditul la o altă bancă. dacă nu au restanțe la plată.
Refinanțarea creditelor la o altă bancă decât cea care a acordat creditul aduce beneficii
clienților și stimulează concurența între bănci, se arată într-un raport al Consilului Conucurenței a cărui sinteză a fost făcută public. ”Ancheta sectorială pe piața serviciilor bancare de retail, derulată de Consiliul Concurenței, arată că persoanele care vor să își refinanțeze creditele la alte bănci pentru a a avea costuri mai mici întâmpină greutăți, mai ales la cazul creditelor ipotecare, în condițiile în care valoarea actuală a ipotecii a scăzut sub valoarea inițială.” menționează oficialii Consiliului.
Astfel, autoritatea în supravehgerea respectării regulilor de competiție corectă între agenții economici, propune ca propune ca pentru partea de garanție rămasă neacoperită să se implice statul, prin intermediul unuia sau mai multor fonduri de garantare.
Analiza Autorității de Concurență a mai evidențiat că mobilitatea scăzută a clienților afectează concurența în sectorul bancar. Consiliul Concurenței a derulat, în perioada iunie – septembrie 2018, un sondaj privind percepția consumatorilor asupra serviciilor bancare de retail. Conform acestui sondaj, 56% dintre persoanele fizice, 74% dintre PFA-uri și 61% dintre IMM-urile participante, nu au schimbat niciodată banca principală.
De asemenea, aproape jumătate dintre respondenți (persoane fizice, PFA și IMM-uri) consideră că toate ofertele băncilor sunt la fel. Sondajul a vizat trei categorii de clienți: persoane fizice (900 respondenți), persoane fizice autorizate (901 respondenți) și IMM-uri (902 respondenți) atât din mediul urban, cât și mediul rural.
Deși anul trecut a intrat în vigoare legea care transpune Directiva europeană ce permite
mutarea conturilor de plăți de la o bancă la alta pentru persoane fizice, foarte puțini clienți au apelat la această facilitate/procedură, întrucât avantajele sale pentru consumator nu au fost suficient promovate. În același timp, Consiliul Concurenței recomandă elaborarea și
implementarea unei proceduri similare de mobilitate și pentru persoane fizice autorizate și
IMM-uri.
În urma transpunerii Directivei privind Serviciile de Plată (Revised Payment Service Directive), care deschide piața către noi actori (de ex: fintech-urile), se va accentua competiția și se va modifica fundamental modul de realizare a oerațiunilor de plată și de accesare a informațiilor cu privire la conturi. Se previzionează că urmare a implementării directivei clienții vor putea alege furnizori mai mici de servicii pentru toate nevoile lor financiare, ceea ce va genera o schimbare a preferințelor și a așteptărilor consumatorilor. Principalul avantaj al dezvoltării companiilor din domeniul fintech îl reprezintă intensificarea concurenței în sectorul financiar și scăderea comisioanelor.
Consilul Concurenței are în derulare două investigații pe piața serviciilor
financiare, declanșate în anul 2017, când s-au derulat inspecții inopinate la sediile a 25 de bănci, Instituții Financiare Non-Bancare (IFN), societăți de leasing, asociații profesionale și patronale din domeniul serviciilor financiare, fiind cea mai amplă investigație a instituției.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

























