Grație Italiei, Grecia nu mai este cel mai urât “porc” al Europei

GR IT 08 Iunie 2018
Pentru prima dată din iulie 2007, Grecia nu mai este cea mai slab performantă țară din grupul PIIGS1 din Europa. Și asta nu din cauza vreunei evoluții spectaculoase a Greciei, ci din cauza involuției Italiei, pe fondul tensiunilor politice și al elementelor populiste ce fac parte din noul program de guvernare.Recent, Italia a vândut obligațiuni de stat pe termen scurt, de 183 zile, în valoare de 5,5 miliarde de euro, cu un randament mediu de 1,213% (cel mai ridicat din februarie 2013). În același timp, Grecia reușește să plaseze în piețe titluri cu un randament mediu de 0,85%, realizând astfel cele mai ieftine împrumuturi (cu o maturitate similară) din octombrie 2009. Evoluția multianuală comparativă dintre cele două titluri se poate observa din graficul următor:

Optimism la Roma
Cu toate acestea, noul ministru al economiei, Giovanni Tria, a declarat, într-un interviu, că noul guvern intenționează să se axeze pe reducerea nivelului datoriei publice și să impulsioneze creșterea economică prin investiții și reforme structurale."Scopul nostru este de a accelera creșterea economică si ocuparea forței de munca, dar nu intenționăm să realizăm acestea prin cheltuieli care să sporească deficit", a declarat Tria, adăugând ca va prezenta noi previziuni economice si obiective guvernamentale in luna septembrie a acestui an.1 - Grupul țărilor PIIGS este format din: Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia și Spania.
Citește și:
- 20:16 - Bolojan a plecat, Bursa a explodat! BVB a atins un nou maxim istoric
- 17:56 - Dobânzile la care se împrumută statul au început să scadă semnificativ
- 09:10 - Curtea de Conturi Europeană: transparența fondurilor post-pandemie ale UE este insuficientă
- 14:39 - Datorie de final de mandat: 60 de milioane de lei împrumutați de Finanțe de la băncile românești în ultima oră
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














