Piața de capital· 2 min citire

Decizii-cheie are Băncii Centrale Europene. Politica monetară, afectată

bce-euro-3338754_

bce-euro-3338754_

Scris de Iulian Budusan Publicat: 13 dec. 2018, 15:22

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să mențină nemodificată dobânda de politica monetară "cel puțin până în vara lui 2019" și, totodată, a anunțat că achizițiile sale de obligațiuni vor înceta la finele acestei luni, informează AFP.

Într-un comunicat de presă al BCE, instituția precizează că, la ședința care a avut loc joi, Consiliul guvernatorilor a menținut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichiditățile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore a fost lăsată la minus 0,40%.

"Consiliul guvernatorilor se așteaptă ca dobânzile cheie ale BCE să rămână la nivelele actuale cel puțin până în vara lui 2019, sau în orice caz atâta timp cât va fi necesar pentru a se asigura o convergență sustenabilă a inflației spre un nivel mai mic, dar apropiat, de 2% pe termen mediu", se precizează în comunicatul BCE.

"Cu privire la măsurile de politică monetară non-standard, achizițiile nete în cadrul programului de cumpărare de active (APP) vor înceta în luna decembrie 2018", adaugă BCE.

Atenția analiștilor se îndreaptă spre conferința de presă a președintelui BCE, Mario Draghi, programată să înceapă la ora 14:30 GMT, ocazie cu care președintele BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital