Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că Guvernul dorește "stimularea unor noi investiții majore în România" astfel că va adopta noi măsuri care să susțină acest lucru.
"Dorim să asigurăm o dinamică pozitivă a economiei și astăzi anunțăm că în scurt timp se va deschide schema de ajutor de stat pentru investițiile private mai mari de 10 milioane de euro, în investiții în deschiderea sau extinderea capacităților de producție", a declarat Dăncilă, potrivit Agerpres.
Premierul a adăugat că schema de ajutor de stat este doar o parte a pachetului de stimulare a investițiilor în România, anunțând că în următoarele luni va fi înființată o agenție specializată.
O astfel de instituție a mai funcționat sub denumirile Agenția Română de Dezvoltare (ARD), ulterior Agenția Română pentru Investiții Străine (ARIS), până în 2009, când a fost desființată de Guvernul Emil Boc. Activitatea instituției a fost preluată de Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț și Mediul de Afaceri.
"Vom înființa în următoarele luni Agenția Română pentru Investiții Străine și Exporturi, un centru de tip 'one stop shop', o agenție cu flexibilitate mare, cu manageri de proiect dedicați. Va fi un corp de manageri specializați pe sectoarele strategice, din punct de vedere economic pentru România, în vederea atragerii de investiții", a spus Viorica Dăncilă.
Șefu Executivului a subliniat că investițiile străine directe au crescut, în primele trei luni din 2018, cu 21,2% față de aceeași perioadă a anului trecut.
"Consider că nu este suficient, ne dorim mult mai mult decât atât", a punctat Dăncilă.