Piața de capital· 7 min citire

Contrabanda cu țigarete a depășit cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani.

Tigari

Tigari

Scris de Iulian Budusan Publicat: 1 iul. 2024, 13:55

Piața neagră a țigaretelor a crescut până la 10,4% din totalul consumului în luna mai, comparativ cu 9,8% în martie, conform studiului realizat de o compania de cercetare a pieței.

 Acesta este cel mai ridicat nivel al contrabandei, din ianuarie 2020, astfel că autoritățile încep să investească mai mult în scanere în birourile vamale de frontieră, începând din acest an și până în 2026, potrivit informațiilor oferite.

„În luna mai, contrabanda înregistrează cea mai mare creștere în nord-est, cu 5,2 puncte procentuale până la 26,5%, regiunea continuând să fie cea mai afectată de comerțul ilegal cu țigarete. De asemenea, în zona de sud-est piața neagră crește cu 2,6 puncte procentuale până la 7,4%. Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, cea mai mare pondere o deține în continuare Duty Free (36,3%), deși se află în scădere, urmată de Moldova, aflată în creștere cu 7,4 puncte procentuale până la 23,3% și de Bulgaria (22,1%, în creștere cu 1,6 puncte procentuale)”, a spus Marian Marcu, director general al Novel Research.

Aautoritățile au capturat circa 34 de milioane de țigarete de contrabandă, de la începutul anului până în prezent, dintre care 75% în zona de sud a țării, pe fondul diferențelor semnificative de preț existente în statele din sud, conform datelor centralizate pe platforma stopcontrabanda.ro, afirmă reprezentanții BAT.

„Este prima dată în ultimii trei ani când nivelul contrabandei depășește pragul de 10% din totalul pieței, traficul ilicit fiind cel mai periculos competitor nu doar al industriei legitime, ci și al veniturilor la bugetul de stat. Salutăm demersurile inițiate de Ministerul de Finanțe pentru instalarea sistemelor de scanare fixe și mobile în puncte de trecere a frontierei din România și sperăm ca efectele pozitive să fie cât mai curând vizibile. Aceste măsuri trebuie completate însă de un cadru fiscal care să susțină atât puterea de cumpărare a românilor, cât și eforturile de combatere a contrabandei depuse de autorități, într-o viziune integrată și coerentă”, a spus Ileana Dumitru, director pentru afaceri externe al Ariei Europa de Sud Est în cadrul BAT.

De asemenea, Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria, a menționat prețul ca o provocare a opririi a contrabandei. Ea a afirmat că prețurile țigaretelor sunt mai mari în Romania decât în Luxemburg, astfel că un luxemburghez poate să cumpere din venitul disponibil, după plata taxelor, de patru ori mai multe țigarete decât un român.

„Chiar din datele OMS (Organizația Mondială a Sănătății – n. red.) publicate recent reiese că, raportat la puterea de cumpărare, prețurile la țigarete în România sunt cele mai mari din Europa, după Irlanda și Franța. Și există o corelație evidentă între accesibilitate și piața neagră, aflată la cele mai mari cote în Irlanda, 24,4% și în Franța, 32,4%. Sperăm ca amplificarea continuă a contrabandei, după creșterea accizelor din ianuarie, să reprezinte un semnal serios pentru factorii de decizie, care să nu mai altereze calendarul din Codul Fiscal. Mai ales că, pe acest fond al creșterii pieței negre, execuția bugetară la cinci luni arată o scădere a veniturilor provenite din accizele pe tutun de 8,3%. Avem nevoie de predictibilitate fiscală și stabilitate legislativă pentru a putea crește contribuțiile la buget. Doar JTI a virat anul trecut la stat accize, TVA și alte taxe în sumă de 1,3 miliarde de euro, reprezentând peste 75% din cifra de afaceri”, a precizat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria.

Philip Morris România, la rândul său unul dintre marii jucători din industria de țigarete, s-a implicat în oprirea contrabandei. Compania a investit în echiparea Poliției de Frontieră cu drone în valoare de aproape 700.000 de dolari.

„Continuăm să susținem necesitatea implementării de reglementări suplimentare, cum ar fi cele prevăzute de Protocolul FCTC pentru eliminarea comerțului ilicit cu produse din tutun. PMI dezvoltă pe plan local o afacere sustenabilă, în care investește permanent. Este un angajament pe care compania l-a luat față de România și pe care ne dorim să-l continuăm, într-un mediu de afaceri corect pentru toți actorii economici”, a spus Dragoș Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.

Cu toate acestea, piața neagră înregistrează o creștere continuă. „Cu cât produsele din tutun sunt supuse unor creșteri neașteptate de taxe, cu atât piața ilegală înflorește mai mult. Nu este o coincidență că astăzi aproximativ 20% din produsele ilicite provin din Bulgaria, unde autoritățile au adoptat un calendar fiscal foarte echilibrat pentru produsele din tutun. După cum devine clar acum, creșterile neplanificate ale prețurilor nu fac decât să dăuneze veniturilor bugetare provenite din taxele pentru produsele din tutun. Este esențial ca autoritățile să lucreze împreună cu industria la un calendar fiscal echilibrat pentru toate produsele din tutun, pentru a nu irosi progresele mari înregistrate în ultimii ani în lupta împotriva pieței negre”, a adăugat Enrico Ziino, Head of Corporate & Legal Affairs South East Europe, Imperial Brands.

Marcel Simion Mutescu, președintele Autorității Vamale Române, a spus că vor fi puse în funcțiune 26 de scanere în până în 2026 în cadrul birourilor vamale de frontieră.

„După ce am pus în funcțiune primul scaner din cele 26, la biroul vamal Galați-Giurgiulești, recent am operaționalizat la cea mai intens circulată vamă de pe frontiera dintre România și Republica Moldova, încă două noi sisteme de scanare cu raze X. Aceste scanere vor da autorității vamale un avantaj în combaterea contrabandei și a fraudelor vamale, permițând un control vamal mai rapid și mai precis al bunurilor aflate atât în camioane, cât și în mijloacele de transport persoane. Măsura vine ca parte a unui efort mai larg al Ministerului Finanțelor de a moderniza infrastructura vamală, iar finanțarea este asigurată din bugetul național și din bugetul Planului Național de Redresare și Reziliență”, a explicat Mutescu.

În 2024, vor deveni operaționale nouă scanere, din totalul de 26, în cadrul birourilor vamale de frontieră Galați-Giurgiulești, Albița, Siret, Constanța Nord, Halmeu, Moravița și Isaccea. În 2025 vor fi amplasate opt scanere la Galați-Giurgiulești, Albița, Constanța Sud, Isaccea, Sighet, Stânca Costești, Oancea. În 2026 vor fi operaționale nouă scanere la Constanța Sud, Halmeu, Moravița, Calafat, Nădlac, Borș, Stânca Costești, Porțile de Fier, Petea.  

„Poliția de Frontieră Română a continuat și în primele 5 luni ale anului să deruleze acțiuni de amploare, în mod concertat cu celelalte instituții ale statului cu abilități în combaterea contrabandei. Astfel, eforturile permanente au avut ca rezultat confiscarea a aproximativ 1,3 milioane de pachete cu țigări, în valoare de peste 30 milioane lei. În perioada analizată, polițiștii de frontieră au mai confiscat 6.300 kg tutun vrac și 52 kg tutun pentru narghilea”, a spus inspectorul general al Poliției de Frontieră, chestor de poliție Cornel-Laurian Stoica.

De asemenea, Poliția Română desfășoară activități atât pentru prevenirea, cât și combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun, în cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu. „Principalul nostru obiectiv este să luptăm pentru diminuarea impactului negativ asupra bugetului general consolidat al statului, de a elimina concurența neloială și de a proteja sănătatea populației. De asemenea, fiecare acțiune este mediatizată, în vederea tragerii unui semnal de alarmă pentru persoanele implicate în contrabandă și descurajarea acestora”, a declarat directorul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române - chestor de poliție Aurel Dobre. 

Anual, companiile de tutun virează la bugetul statului peste 20 miliarde lei, reprezentând accize, TVA și alte taxe și contribuții.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital