Piața de capital· 1 min citire

Bursa de la București a închis în scădere ședința de joi

BVB3232Bursa

BVB3232Bursa

Scris de Iulian Budusan Publicat: 9 mai 2019, 20:42

Bursa de la București a închis în scădere ședința de joi, indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 16 acțiuni cu excepția SIF-urilor, înregistrând o depreciere de 0,87%, la 8.298,17 puncte.

BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 37 de acțiuni de la BVB, a consemnat o scădere de 0,86%, în timp ce indicele BET-NG, care măsoară evoluția celor 10 companii energetice și de utilități, a închis pe plus cu 0,31%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o depreciere de 0,84%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a scăzut cu 0,49%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o creștere de 0,70%.

Acțiunile BRD - Groupe Societe Generale au fost cele mai tranzacționate, generând schimburi de 4,5 milioane de lei, urmate de titlurile Băncii Transilvania - 2,68 milioane de lei, și ale Romgaz - 1,84 milioane de lei.

Cele mai bune evoluții au fost înregistrate de acțiunile Sphera Franchise Group, care s-au apreciat cu 9,72%, Bermas (+4,35%) și SSIF BRK Financial Group (+1,97%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acțiunile BRD, care au pierdut 13,04% din valoare, Zentiva (-7,2%) și Condmag (- 6,67%).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital