Piața de capital· 2 min citire

Buget 2019, varianta Mihai Tudose. De ce nu sunt bani?

buget-2019-tot

buget-2019-tot

Scris de Iulian Budusan Publicat: 6 feb. 2019, 16:19

Fostul premier Mihai Tudose a declarat, miercuri, că se amână adoptarea bugetului din cauză că nu sunt bani. ”Orice lună care trece funcționează pe bugetul de anul trecut, adică mult mai scăzut, și salvează cheltuielile de anul acesta”, a spus Tudose, afirmând că ”mult invocatele creșteri și investiții sunt himere”.

”O nouă zi fără buget, avem o țară minunată, un conducător iubit care ia vitamina D, poate termină bugetul”, a declarat, miercuri, fostul premier Mihai Tudose.

Întrebat de ce consideră că se amână adoptarea bugetului, Tudose a spus: ”V-am mai spus și o repet: nu sunt bani! Este o himeră. Orice lună care trece funcționează pe bugetul de anul trecut, adică mult mai scăzut decât este necesar, și salvează cheltuielile de anul acesta. Uitați-vă la mult invocatele creșteri și investiții, că sunt himere, sunt credite de angajament”.

Proiectul de buget pentru 2019 a fost publicat, în 31 ianuarie, de către Miisterul Finanțelor. Proiecția bugetară este construită pe un produs intern brut de 1.022.500 milioane lei, o țintă de creștere economică de 5,5%, o rată a inflației de 2,8%, un deficit bugetar pe cash estimat la 2,55% din PIB și un deficit prognozat la 2,57% din PIB.

Sâmbătă, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, sâmbătă, pentru Digi24, că proiectul de buget va fi aprobat marți în Guvern și trimis în aceeași zi Parlamentului, ceea ce nu s-a întâmplat.

Agenția de rating Fitch a avertizat că proiectul de buget pentru 2019 se bazează pe presupuneri optimiste și nu clarifică incertitudinea legată de taxa pe activele bancare.

Fitch avertizează că alegerile prezidențiale din 2019 vor face dificilă reducerea cheltuielilor, dacă avansul veniturilor nu este în linie cu previziunile Guvernului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital