Liberalizarea tarifelor din piața de energie, anunțată pentru 1 iulie 2025, va crea noi șocuri în buzunarele românilor. Deși statul nu a făcut mai nimic pentru informarea și protejarea cetățenilor pe această temă, românii vor simți, din plin, în buzunare, facturile explodate.
În acest moment, din factura pe care o plătește un consumator casnic la energie, care nu are nevoie de mai mult de 100 kWh pe lună, doar 20% din prețul final este reprezentat de energia pură, restul sunt fel și fel de taxe sau tarife, cel mai important fiind cel de distribuție, reglementat.
Într-o lună de zile, pentru jumătate dintre consumatorii casnici de energie factura finală se va dubla, cel puțin, pentru că energia pură va fi cumpărată la prețul pieței și va ajunge la o pondere de circa 50% din factura finală.
Factura la energie este unul dintre cele mai complexe documente cu care interacționează un consumator fizic din cauza numărului foarte mare de elemente care intră în componența acesteia. Dincolo de energia pură, factura conține tarifele de transport, datorate operatorului sistemului național, Transelectrica, tarifele de distribuție, care sunt reglementate și sunt pentru operatorii de distribuție de energie, dar și contribuții cum ar fi certificatele verzi, care sunt mecanismul prin care România a sprijinit dezvoltarea energiei verzi din primul val regenerabil (2009-2014), contribuția pentru cogenerare, care ar fi trebuit să se vadă în investiții în centrale performante de energie, acciza sau TVA-ul.
În acest moment, de exemplu, un consumator casnic care nu are nevoie de mai mult de 100 kWh pe lună, caz în care se află aproape jumătate dintre cei 9 milioane de consumatori de energie din România, plătesc un preț final de 0,68 lei/kWh, preț în care sunt incluse absolut toate taxele și tarifele.