Ministerul Agriculturii analizează adoptarea unor măsuri care să ducă la limitarea creșterii prețului la produsele de bază. În plus, Ministerul Agriculturii a sesizat la finalul lunii noiembrie Consiliul Concurenței cu privire la creșterea prețurilor produse de panificație și patiserie, conform G4media.ro.
Ministerul Agriculturii nu precizează ce înseamnă „creștere exagerată a prețurilor” și nici ce înțelege prin alimente de bază.
„Noi am monitorizat creșterile la produsele de panificație. Am constatat că prețul pâinii a crescut la raft cu 15-20%. Prețul franzelei a crescut de la 90 de bani la 1 leu sau de la 1 leu la 1 leu și 15-20 de bani”, a declarat pentru G4Media.ro un oficial din cadrul ministerului Agriculturii.