Dublă umilință pentru orădeni. Fostul primar Bolojan i-a „pricopsit” cu o majorare uriașă de taxe, iar Primăria stă cu ghișeele închise până la jumătatea lunii

Oradea201819304
Articol scris de Scris de Emanuel FocșanÎn timp ce administrațiile locale din mai multe orașe s-au grăbit încă din primele zile ale anului să anunțe contribuabilii că-și pot achita noile impozite, în Oradea, orașul pe care Ilie Bolojan l-a condus timp de trei mandate, lucrurile se mișcă mult mai încet. Încasarea impozitelor va începe abia după mijlocul lunii ianuarie, probabil și pentru a nu le strica oamenilor sărbătorile, în condițiile în care orădenii au parte de una dintre cele mai abrupte majorări de taxe.
Ghișeele Direcției de Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Oradea rămân închise până după sărbătorile de iarnă, iar plata impozitelor pe proprietate pentru anul 2026 va începe abia pe 15 ianuarie.
„Începând cu 15 ianuarie 2026, va fi reluată colectarea tuturor impozitelor și taxelor datorate către bugetul local, inclusiv impozite pe clădiri, terenuri și autovehicule aferente anului 2026”, se menționează în informarea municipalității.
Municipalitatea a transmis că, la fel ca în fiecare an, colectarea datoriilor fiscale se reia etapizat.
„Din 5 ianuarie 2026 se vor colecta doar taxele fără debit (amenzi de circulație sau parcare, taxă judiciară de timbru, avize) la ghișeele 21–27 din Centrul de relații cu publicul, la unitățile Direcției de Poștă sau prin unitățile CEC”, a anunțat Primăria Oradea.
Potrivit publicației locale BIHOREANUL, impozitele pe apartamentele orădenilor vor fi, în 2026, cu 80% mai mari decât în 2025 — una dintre cele mai abrupte creșteri din țară.
- Impozitul pe apartamente va crește în Oradea, de anul viitor, cu peste 80%, ca urmare a „exploziei” fiscalității locale declanșate de Guvernul Bolojan
- Consiliul Local a hotărât majorarea impozitelor în paralel cu reducerea facilităților pentru proprietarii care și-au reabilitat imobilele, eliminarea scutirilor pentru persoanele cu handicap și majorarea taxelor, ceea ce va aduce bugetului local un plus de aproape 10 milioane euro
Taxele pe proprietățile orădenilor vor crește în 2026 cu procente între 50%, în cazul caselor, și peste 80%, în cazul apartamentelor.
Citește și:
- 14:55 - Bani înapoi dacă ești blocat pe autostradă! Regula radicală din Europa și condiția obligatorie
- 13:58 - România în topul UE al familiilor monoparentale: Pe ce loc ne situăm la numărul de gospodării cu copii crescuți de un singur părinte
- 13:44 - Top țări europene unde poți trăi regește în 2026 cu o pensie modestă: Costuri mici și calitate maximă a vieții
- 11:47 - Amenzi de mii de euro pentru șoferii care nu au acest dispozitiv obligatoriu în autoturism! Ce prevede legea
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News













