Alexandru Nazare: „Inflația a încetinit, deficitul a scăzut, însă România nu își permite să revină la dezechilibre”

Nazare spune că România nu își permite să revină la dezechilibre. Foto/Profimedia
Alexandru Nazare anunță o scădere rapidă a inflației și a deficitului, dar avertizează că România trebuie să continue corecțiile economice și să evite revenirea la dezechilibre.
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, afirmă că România începe să vadă primele efecte ale măsurilor de corecție fiscală adoptate în ultimul an. Inflația anuală a coborât la 6,2% în august, în timp ce deficitul bugetar a fost cu 37% mai mic în primele șapte luni ale anului față de aceeași perioadă din 2025.
Nazare susține însă că rezultatele nu trebuie interpretate ca un motiv pentru relaxarea măsurilor fiscale. Potrivit acestuia, România trebuie să continue procesul de reducere a dezechilibrelor și să evite revenirea la politica economică bazată pe împrumuturi și consum.
Alexandru Nazare: „România nu mai avea luxul amânării”
Alexandru Nazare afirmă că, în momentul preluării Ministerului Finanțelor, situația economică impunea măsuri rapide, în condițiile unui deficit ridicat, ale unui necesar mare de finanțare și ale unei inflații persistente.
„Cu puțin peste un an în urmă, în iulie 2025, am preluat Ministerul Finanțelor într-un moment în care România nu mai avea luxul amânării. Deficitul foarte ridicat, necesarul uriaș de finanțare și inflația persistentă se alimentau reciproc. Fiecare lună fără decizii însemna mai multă datorie, dobânzi mai mari și mai puțin spațiu pentru dezvoltare”, a transmis ministrul.
Nazare spune că Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat un proces de corecție fiscală, iar Ministerul Finanțelor a avut rolul de a transforma această direcție într-un buget realist și într-o gestionare mai strictă a cheltuielilor.
„Obiectivul: politica fiscală să nu mai amplifice inflația și dezechilibrele prin deficite tot mai mari, ci să redevină o ancoră de stabilitate”, a precizat acesta.
Inflația a coborât la 6,2% în august
Potrivit ministrului, datele economice din ultimele luni indică o încetinire importantă a inflației.
„Rata anuală a inflației a coborât la 6,2% în august, de la 8,2% în iulie și peste 10% în iunie. Este cea mai rapidă decelerare din ultimii ani și, spre deosebire de episoadele anterioare, nu vine dintr-o plafonare administrativă, ci dintr-o corecție reală a echilibrelor economiei”, a afirmat Nazare.
Ministrul susține că o parte din această scădere este explicată de efectul de bază, respectiv ieșirea din calcul a unor scumpiri înregistrate în vara anului trecut. În același timp, el indică și factori economici precum reducerea cererii interne, diminuarea deficitului și scăderea costurilor de finanțare.
Combustibilii, principala sursă de presiune asupra prețurilor
Alexandru Nazare atrage atenția că evoluția prețurilor la combustibili continuă să fie influențată de factori externi.
„Datele lunii august oferă o serie de indicatori ce trebuie analizați cu atenție. Fără combustibili, prețurile de consum au scăzut în august cu 0,08% față de luna anterioară. Prețul alimentelor a scăzut cu 0,7% într-o singură lună, iar legumele și fructele sunt azi mai ieftine decât acum un an”, a explicat ministrul.
În opinia sa, presiunea rămasă asupra inflației provine în principal din evoluția prețului petrolului.
„Presiunea care a rămas vine aproape integral dinspre piața externă a petrolului: benzina și motorina sunt singurele capitole cu creșteri de două cifre. Este un factor pe care nu îl controlăm, ale cărui efecte pot fi însă absorbite - iar capacitatea unei economii de a le absorbi depinde de cât de solide sunt echilibrele sale interne”, a mai spus Nazare.
Deficitul bugetar, cu 37% mai mic în primele șapte luni
Ministrul interimar al Finanțelor susține că reducerea deficitului nu s-a făcut prin oprirea investițiilor publice.
„În primele 7 luni ale acestui an, deficitul bugetar este cu 37% mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut, iar investițiile publice au crescut cu 15 miliarde de lei. Am redus dezechilibrul fără a opri șantierele”, a afirmat Alexandru Nazare.
El subliniază că efectele deficitului se reflectă și în costurile suportate de stat pentru finanțarea datoriei.
„Aproape jumătate din deficitul de anul acesta, aproximativ 3% din PIB, înseamnă exclusiv plata dobânzilor la datoria acumulată în anii trecuți. Sunt bani care nu ajung nici în spitale, nici în școli, nici în autostrăzi”, a explicat ministrul.
Potrivit acestuia, reducerea costurilor de finanțare ar permite redirecționarea unor resurse către investiții și proiecte publice.
Nazare: Inflația de 6,2% rămâne ridicată
În ciuda scăderii consemnate în ultimele luni, Alexandru Nazare atrage atenția că nivelul inflației rămâne ridicat și că românii resimt în continuare efectele scumpirilor din anii precedenți.
„Scăderea din august nu înseamnă că prețurile s-au întors la nivelurile anterioare, ci că ritmul lor de creștere încetinește. Știm că românii resimt în continuare nivelul ridicat al prețurilor și pierderea de putere de cumpărare acumulată în ultimii ani. De aceea, este obligatoriu să continuăm eforturile de corecție”, a transmis Nazare.
Ministrul susține că media inflației din ultimele 12 luni este de aproximativ 9,5%, iar efectele acesteia sunt resimțite direct de populație.
„Refacerea veniturilor reale vine cu întârziere față de statistică, iar pentru cei mai mulți oameni ultimul an a fost dificil. Știm foarte bine acest lucru și, de aceea, corecția finanțelor publice rămâne prioritară”, a afirmat el.
„Dezinflația și corecția deficitului sunt două fețe ale aceluiași proces”
Nazare consideră că reducerea inflației trebuie să fie însoțită de continuarea măsurilor pentru diminuarea deficitului și schimbarea modelului de creștere economică.
„Direcția este cea corectă, iar datele la zi o confirmă acum, nu doar prognozele. Dezinflația și corecția deficitului sunt două fețe ale aceluiași proces. Continuarea lui înseamnă disciplină pe partea de cheltuieli, respectarea țintelor asumate și mutarea creșterii economice dinspre consum pe datorie către investiții”, a explicat ministrul.
În opinia sa, corecția economică nu trebuie privită ca un obiectiv în sine, ci ca o etapă necesară pentru recâștigarea încrederii populației și a mediului de afaceri.
Alexandru Nazare: „O economie repornește atunci când oamenii au încredere”
Ministrul Finanțelor afirmă că stabilitatea economică depinde în mare măsură de predictibilitate și de capacitatea statului de a transmite încredere.
„O economie nu repornește din legi, ordonanțe și nici din comunicări publice. Repornește atunci când oamenii și firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine. Când o familie poate face un plan pe doi ani. Când un antreprenor angajează al zecelea om pentru că vede cerere, nu pentru că speră. Când cineva care a amânat o investiție se hotărăște să o facă aici, nu în altă parte”, a transmis Nazare.
Acesta consideră că pierderea încrederii a fost una dintre consecințele dezechilibrelor economice acumulate și că recâștigarea ei presupune reguli stabile și respectarea angajamentelor.
„Această încredere a fost primul lucru pierdut atunci când economia a alunecat în dezechilibre severe și este cel mai greu de recâștigat”, a mai spus ministrul.
Investițiile și veniturile reale, cheia unei creșteri sustenabile
Alexandru Nazare susține că reducerea inflației poate contribui la refacerea puterii de cumpărare, în condițiile în care veniturile reale încep să își recapete valoarea.
„Dezinflația este, înainte de orice, o veste bună pentru puterea de cumpărare. Cu cât prețurile cresc mai încet, cu atât salariile și pensiile valorează mai mult”, a afirmat acesta.
Ministrul consideră că economia trebuie să se bazeze tot mai mult pe venituri reale și investiții și mai puțin pe consum susținut prin împrumuturi.
„Astfel se reface cererea internă sănătos: din venituri reale care încep să își recapete valoarea, nu din deficite și împrumuturi tot mai scumpe, ca în trecut. Înlocuim consumul finanțat pe datorie din anii trecuți prin consum susținut de venituri reale, alături de investiții”, a mai scris Nazare.
Nazare: România are șansa unui „restart” economic
În final, ministrul interimar al Finanțelor susține că perioada dificilă prin care trece România poate fi transformată într-o oportunitate pentru investiții și dezvoltare în domenii strategice.
„Avem acum o șansă pe care nu am mai avut-o de mult: să transformăm un an dificil într-un prilej de restart - energie, industrie, infrastructură, fonduri europene folosite până la ultimul euro, capital românesc care rămâne acasă”, a transmis Alexandru Nazare.
Ministrul avertizează însă că procesul de corecție nu s-a încheiat și că România trebuie să evite revenirea la politicile care au generat dezechilibrele din ultimii ani.
„Drumul nu s-a terminat și nu va fi ușor. Dar direcția este, pentru prima dată de mult timp, cea bună. România nu își permite să revină la dezechilibrele de la care a pornit”, a conchis Alexandru Nazare.
Citește și
- 18:15Impozitarea clădirilor deținute de firme în 2027: Avertismentul unui expert privind noile reguli
- 18:14Mugur Isărescu, anunț despre bancnotele euro: „Suntem gata, pregătiți să le tipărim”
- 17:36Ministrul Educației: „Salariile profesorilor sunt asigurate în 2026, fără rectificare bugetară”
- 14:50Semnal de alarmă tras de senatorul AUR Petrișor Peiu: „România trece printr-o criză singulară. Riscăm să avem soarta Greciei”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

























