Guvernul Ungariei a declarat stare de urgenţă energetică şi a aprobat un plan de şapte măsuri în planul energiei, care va intra în vigoare de la 1 august, a anunţat miercuri şeful de cabinet al premierului Viktor Orban.

Gergely Gulyas a explicat la o conferinţă de presă că războiul prelungit din Ucraina şi sancţiunile impuse de Bruxelles Rusiei au dus la o creştere dramatică a preţurilor energiei în Europa, provocând o criză energetică pe mare parte din continent.

În acelaşi timp, a devenit clar în ultimele luni că, după cum stau lucrurile, Europa nu va avea, cel mai probabil, suficient gaz pentru sezonul de toamnă şi iarnă, a notat el.

Şeful de cabinet al premierului ungar a subliniat totodată că declararea stării de urgenţă energetică este în interesul protejării familiilor ungare şi a resurselor energetice ale ţării, menţionând că guvernul urmează astfel exemplul altor câteva state europene.

Planul de şapte măsuri ce va intra în vigoare în august cuprinde între altele eliminarea plafonării preţurilor la utilităţi în cazul consumurilor peste medie, interzicerea exportului de combustibili, inclusiv gaz, şi majorarea producţiei interne de gaz de la 1,5 la 2 miliarde de metri cubi, potrivit AGERPRES.

În acelaşi timp, ministrul ungar al apărării, Kristof Szalay-Bobrovniczky, a anunţat miercuri că a ordonat creşterea stării de pregătire a forţelor armate.

„Ne confruntăm cu provocări de securitate fără precedent, ca războiul din imediata vecinătate a Ungariei şi migranţi ilegali violenţi asediind frontiera”, a scris ministrul pe Facebook.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentBugetul MAE, suplimentat cu 50 de milioane de lei pentru sprijinirea Republicii Moldova
Articolul următorLitoralul gol în plin sezon estival, proprietari disperați, prețuri nesimțite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau