Ministerul Finanţelor propune ELIMINAREA prevederii din Codul Fiscal potrivit căreia persoanele fizice care desfășoară anumite activităţi sezoniere sunt scutite de plata impozitului pentru venituri salariale şi asimilate. Propunerea apare în proiectului de modificare a Codului Fiscal, publicat luni noaptea de MF.

„Se propune abrogarea prevederii potrivit căreia persoanele fizice care desfăşoară activităţi sezoniere dintre cele prevăzute la art. 1 al Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, în cursul unui an sunt scutite la plata impozitului pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor, având în vedere atât abrogarea Legii nr. 170/2016 la data de 1 ianuarie 2023, cât şi faptul că din analiza efectelor aplicării măsurii, a rezultat faptul că aceasta nu a condus la atingerea obiectivului estimat, fiind aplicată pentru un număr redus de contribuabili”, se precizează în document.

Proiectul mai prevede reglementarea regimului fiscal aplicabil indemnizaţiilor acordate potrivit legii pentru îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice, similar cu cel aplicabil indemnizaţiilor pentru risc maternal, maternitate, îngrijirea copilului bolnav, respectiv, acest tip de indemnizaţie reprezintă venit neimpozabil şi nu se cuprinde în baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, fiind datorată numaI contribuţia de asigurări sociale.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentCseke Attila despre creșterea prețurilor: ”Pentru proiectele care se derulează prin Ministerul Dezvoltării aproape 1.000 de contracte au fost ajustate”
Articolul următorSecetă în Italia – stare de urgență decretată în 5 regiuni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau