Comisia Europeană a anunţat, luni, că a aprobat o garanţie de stat în valoare de aproximativ 19,3 milioane euro (aproximativ 94 de milioane de lei) în favoarea companiei aeriene de stat TAROM, informează un comunicat de presă al executivului comunitar, citat de Agerpres.

Sprijinul de stat are drept obiectiv despăgubirea companiei aeriene pentru pierderile provocate direct de pandemia de coronavirus şi restricţiile de călătorie introduse de România şi alte ţări de destinaţie pentru a limita răspândirea coronavirusului în perioada 16 martie – 30 iunie. Acestea au obligat Tarom să îşi anuleze majoritatea zborurilor programate, ceea ce i-a afectat puternic cifra de afaceri.

O firmă independentă de audit va verifica ca ajutorul să nu depăşească pagubele suferite în perioada 16 martie -30 iunie. După examenul de audit, orice sprijin public de care TAROM a beneficiat peste pagubele suferite vor trebui returnate. În consecinţă, riscul de supra despăgubire este exclus, consideră executivul comunitar.

De asemenea, Comisia a constatat că măsura este proporţională, deoarece compensaţia nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru acoperirea daunelor. Din aceste motive, Comisia a ajuns la concluzia că măsura românească este în linie cu prevederile UE privind ajutoarele de stat.

În data de 20 august, Comisia Europeană a anunţat că a aprobat o garanţie de credit în valoare de 62 de milioane euro, menită să despăgubească Blue Air pentru daunele suferite ca urmare a pandemiei de COVID-19.

Și compania privată Blue Air a primit undă verde pentru acordarea de garanții de stat în valoare de 300 de milioane de lei. Pe 21 septembrie, un comunicat al celui mai mare operator aerian low cost autohton atrăgea atenția că, la o lună de la adoptarea deciziei de principiu, Ministerul Finanțelor încă nu parcursese etapele procedurale și făcea un apel la urgentarea procesului.

Articolul precedentStudiu: 7 din 10 români sunt de acord cu purtarea măștii și doar 2 din 100 sunt negaționiști
Articolul următorRaluca Turcan: Nu putem discuta de restricţii la nivel economic, dar vor fi anunţate măsuri de creştere a rigurozităţii în prevenirea extinderii acestei infecţii