Tendința de scădere a petrolului continuă, chiar dacă temerile legate de sancțiunile împotriva Iranului planează în piețe

Ulei 18 Octombrie 2018
Prețul unui baril de țiței a scăzut, în sesiunea de joi, ca urmare a celei de-a patra creșteri săptămânale a stocurilor de țiței din Statele Unite, aspect care a continuat să sugereze faptul că nu sunt probleme pe parte de aprovizionare, cu toate că tensiunile dintre SUA și Arabia Saudită și scăderea exporturilor iraniene au acordat sprijin cotației aurului negru.Țițeiul WTI (West Texas Intermediate, cel tranzacționat în SUa) a încheiat ședința de tranzacționare de joi în scădere cu 1,6%, la 68,65 de dolari pe baril, în timp ce Brent-ul, cel tranzacționat la Londra, a scăzut cu 68 de cenți, adică 0,85%, la 79,37 de dolari pe baril, după ce în sesiunea de miercuri, a plonjat cu 3%, ajungând la o distanță de aproximativ 7 dolari față de maximul ultimilor 4 ani, atins pe 3 octombrie.Miercuri, datele furnizate de Energy Information Administration arătat că stocurile de țiței din Statele Unite au crescut cu 6,5 milioane de barili săptămâna trecută, cea de-a patra creștere săptămânală și cu aproape de trei ori mai mult decât estimările analiștilor.Cotațiile barilului de țiței au primit ceva sprijin, în perioada recentă, datorită preocupărilor legate de scăderea exporturilor iraniene cauzate de sancțiuni, dar și datorită tensiunilor dintre Statele Unite și Arabia Saudită generate de dispariția jurnalistului saudit Jamal Khashoggi.
Citește și:
- 08:52 - Zi decisivă pentru economie: INS publică noile date despre inflație și PIB
- 20:16 - Bolojan a plecat, Bursa a explodat! BVB a atins un nou maxim istoric
- 17:56 - Dobânzile la care se împrumută statul au început să scadă semnificativ
- 09:10 - Curtea de Conturi Europeană: transparența fondurilor post-pandemie ale UE este insuficientă
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














