Un nou record de preț stabilit pe piața internă de energie, depășind maximul atins la începutul iernii, în decembrie.
Prețul energiei pe piața bursieră spot, cu livrare în ziua de marți, a ajuns la o medie de 456 de lei pe MWh, depășind cel mai mare nivel de anul trecut, de 406 lei pe MWh, înregistrat pe 3 decembrie 2018, potrivit datelor postate pe site-ul operatorului bursier OPCOM.
Prețul energiei cu livrare marți are un maxim de 611 lei pe MWh în intervalul orar 17:00-18:00.
Spre comparație, prețuri mai mari au mai fost înregistrate în februarie 2017, când cel mai mare preț orar din istoria tranzacțiilor bursiere pe piața spot a fost de 680 de lei pe MWh.
În regiune, prețul mare din România de 97,63 euro pe MWh este similar cu cel din Ungaria, însă dublu față de Cehia, unde energia se tranzacționează cu 49,66 euro pe MWh, și față de Slovacia, de 52,43 euro pe MWh.
Luni, la ora 13:45, consumul național de energie era de 8.736 de MW, arată Agerpres, iar producția era de 8.063, diferența de 673 MW reprezentând importuri.
Prețul energiei electrice și al gazelor din România va avea o tendință de creștere, în contextul alinierii cu țările europene, iar Guvernul trebuie să spună ce consumatori poate subvenționa în continuare, a declarat l sfârșitul anului trecut președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, într-o conferință de profil.
„Un lucru mai greu de acceptat, dar inevitabil, este că, în momentul în care ne integrăm în piața europeană, fie de gaze, fie de electricitate, tendința inevitabilă este să avem prețuri similare cu țările din jurul nostru. Aceasta este definiția unei piețe, prețurile tind să se egalizeze”, a spus Chirițoiu.
Prețurile la energie pe piața bursieră nu sunt, însă, "similare cu țările din jurul nostru", ci duble față de Cehia sau Slovacia.