Europa trebuie să distribuie rapid banii din fondul de relansare a economiei, dotat cu 750 miliarde de euro și ar trebui să dezbată crearea unui instrument bugetar permanent pentru zona euro, a declarat președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, într-un interviu pentru cotidianul francez Le Monde, potrivit Agerpres.
Liderii europeni nu au reușit încă să ajungă la un acord cu privire la schema pe mai mulți ani, care include atât granturi cât și împrumuturi, denumită "Next Generation EU", crescând riscul ca banii să nu ajungă la timp pentru țările cele mai afectate.
"Obiectivul Comisiei este să poată distribui aceste fonduri la începutul lui 2021, iar acest calendar trebuie respectat", a avertizat Christine Lagarde. "Avem nevoie de asemenea de progrese rapide pe partea politică, în special cu privire la adoptarea măsurilor de către parlamentele naționale", a adăugat președintele BCE.
Lagarde a mai spus că fondurile din planul de relansare trebuie țintite pentru a putea susține transformarea economiei. "Dacă nu sunt țintite, dacă se vor pierde în labirintul administrativ, și nu vor susține reorientarea economiei reale din țările noastre spre mai mult digital și mai mult verde, atunci vom rata o oportunitate istorică pentru a face o schimbare reală", a apreciat președintele BCE, într-un moment în care negocierile cu privire la acest plan excepțional de relansare au intrat în blocaj la Parlamentul European, în special cu privire la condiționarea fondurilor de respectarea statului de drept.
Christine Lagarde a mai spus că liderii europeni ar trebui să se gândească la transformarea fondului de relansare într-un instrument permanent.