La problemele pe care le are, Tarom mai primește o veste proastă

Tarom2332avion
Creșterea prețurilor la combustibili, dar și politicile protecționiste, Brexit-ul, războiul comercial SUA-China, afectează transportul aviatic.
Vestea este foarte proastă pentru compania națională de transporturi aeriene Tarom, care oricum nu stă pe roze.
Tarom a raportat anul trecut o pierdere de 172 milioane de lei (circa 37 miliarde de euro) la o cifră de afaceri netă de 1 miliard de lei (217 miliarde de euro), potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
2017 a fost al zecelea an consecutiv de pierderi pentru Tarom, care nu a mai realizat profit din 2007.
Companiile aeriene din întreaga lume ar urma să înregistreze în acest an profituri mai mici comparativ cu rezultatele record de anul trecut, din cauza creșterii costurilor cu combustibilul, a estimat luni Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni (IATA), transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Conform prognozelor IATA, profiturile înregistrate de companiile aeriene din întreaga lume în 2018 ar urmă să se situeze la 33,8 miliarde dolari, cu 12% mai puțin decât precedentele estimări de 38,4 miliarde de dolari.
Companiile aeriene din America de Nord ar urma să câștige 15 miliarde de dolari, în timp ce companiile din Europa vor câștiga 8,6 miliarde dolari iar transportatorii din Asia Pacific vor câștiga 8,2 miliarde dolari. IATA a subliniat că, exceptând Africa, toate regiunile vor rămâne profitabile.
"În sfârșit, companiile aeriene revin la profituri mai normale", a declarat directorul general de la IATA, Alexandre de Juniac, la reuniunea anuală a Asociației. În opinia acestuia, cea mai mare parte din scăderea profitului se datorează prețului mai mare al petrolului.
Estimare de 70 dolari/baril în 2018
IATA se așteaptă la un preț mediu al petrolului de 70 de dolari per baril în acest an, în creștere față de 54,90 dolari per baril anul trecut și peste prognoza anterioară de 60 de dolari.
În discursul său, Alexandre de Juniac a avertizat că rezultatele transportatorilor aerieni ar putea fi afectate de forțele politice care promovează o agendă protecționistă, incertitudinile provocate de retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul și lipsa de claritate a impactului Brexitului.
SUA și China se amenință reciproc cu introducerea unor tarife vamale pentru bunuri în valoare de 150 miliarde de dolari, în timp ce unele state din Europa și-au exprimat nemulțumirea față de noile tarife introduse de SUA pentru importurile de oțel și aluminiu.
În 2018, companiile aeriene ar urma să transporte un număr total de 4,36 miliarde pasageri, cu 6,5% peste cei 4,1 miliarde pasageri transportați în 2017. Pentru a face față acestei cereri, IATA a cerut guvernelor să crească investițiile în infrastructură, adăugând că privatizarea aeroporturilor s-a dovedit ineficientă.
Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni (IATA) reprezintă aproximativ 280 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 83% din traficul aerian mondial.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News
























