Isărescu vede inflația pe la 3,5% și ROBOR între 3,1% și 3,4%

isarescu
„Prognoza noastră este că în următoarele luni inflatia își va continua tendința descendentă și va urma o scădere sensibilă până spre limita de sus a intervalului, spre 3,5%, ca sa fiu mai clar”, a declarat Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în conferința de presă, după ședința de politică monetară a Consiliului de Administrație al băncii centrale.
"Acestea sunt datele noastre, cu riscurile necesare. Sunt riscuri legate de prețurile pe care nu le controlăm. Inflația pe care o putem influența a coborât, este undeva la 2,7% (CORE 2 ajustat n.r.), sensibil în apropierea ratei noastre de dobândă monetară și sub dobânzile din piața monetară. Tendința va continua și anul următor, de scădere mai atenuată", a spus Isărescu.
Referindu-se la ROBOR, a precizat că fluctuațiile sunt mici, iar pentru BNR sunt rezonabile.
"Miscări intre 3,1-3,4% le vedem continuare. Cam pe acolo le vedem și în perioada următoare", a mai arătat guvernatorul BNR.
În ședința de marți, Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat raportul asupra inflației, ediția noiembrie 2018, document ce încorporează cele mai recente date și informații disponibile.
”Noul scenariu al prognozei reconfirmă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflației până spre limita superioară a intervalului țintei de inflație în decembrie 2018, urmată de coborârea și menținerea acesteia în jumătatea superioară a intervalului țintei până la finele orizontului prognozei”, se arată în comunicat.
Totodată, incertitudinile și riscurile asociate perspectivei inflației au ca principale surse evoluția prețurilor combustibililor pe plan mondial, a prețurilor administrate (gaze și energie electrică), a prețurilor produselor alimentare și a celor din tutun, precum și condițiile de pe piața muncii și conduita politicii fiscale și de venituri.
”Relevante sunt, de asemenea, ritmul creșterii economiei zonei euro și a celei globale în contextul tendințelor protecționiste și al incertitudinilor legate de Brexit, precum și conduita politicii monetare a BCE și a băncilor centrale din regiune”, se arată în comunicat.
Însă, BNR a subliniat că mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale care să stimuleze potențialul de creștere pe termen lung sunt esențiale pentru menținerea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor eventuale evoluții adverse.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News
























