Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat, în primele opt luni ale acestui an, 2,863 miliarde de euro, informează BNR.
Din această sumă, participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,517 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 346 milioane euro, se arată în comunicatul publicat de Banca Națională a României (BNR).
În perioada similară a anului trecut, ianuarie - august 2017, investițiile directe ale nerezidenților au fost mai mari, de 2,955 miliarde de euro.
În perioada ianuarie - august 2018, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 5,830 miliarde de euro, comparativ cu 4,231 miliarde de euro în perioada ianuarie - august 2017.
În structură, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,472 miliarde de euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 123 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai redus cu 304 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare un excedent mai mic cu 308 milioane euro.
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 4,811 miliarde euro, în primele șapte luni, comparativ cu 4,162 miliarde euro în perioada ianuarie – iulie 2017, conform datelor BNR.
În structură, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 999 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 255 milioane euro, balanța veniturilor primare a înregistrat un deficit mai redus cu 820 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare un excedent mai mic cu 215 milioane euro.
Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 2,314 miliarde euro (comparativ cu 2,275 miliarde euro în perioada ianuarie – iulie 2017), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,179 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 135 milioane euro.