Emisiune nouă de obligațiuni a Băncii Internaționale de Investiții la BVB

Banca Internațională de Investiții (IIB) a anunțat selecția consorțiului de intermediari pentru emiterea unei noi serii de obligațiuni, potrivit unui anunț publicat pe site-ul Bursei de Valori București.În anunț se relevă faptul că a numit a numit BT Capital Partners, BRD – Groupe Societe Generale S.A. și ING BANK N.V. Amsterdam – Sucursala București, pentru a acționa în calitate de intermediari în legătură cu o potențială nouă emisiune de obligațiuni care să fie admise la tranzacționare pe Bursa de Valori București.Intermediarii vor organiza întâlniri cu investitorii și conferințe telefonice cu aceștia în București, precum și în alte locuri din Europa, începând de luna viitoare. Prima dintre ele, cea de marți, 2 octombrie, va di destinată întâlnirilor individuale sau de grup, în timp ce pentru investitorii nerezidenți sunt avute in vedere datele de 3, 4 și 5 octombrie 2018.În ultimii ani, International Investment Bank a atras deja, prin derularea 3 alte oferte de astfel de instrumente, în total, 215 milioane de euro în România. Instituția financiară a acordat finanțări mai multor companii, printre care Iulius Group, Agricover, Avicola Buzău, F, Romcab (aflată în prezent în insolvență), Fabrica de Lapte, MEP Retail.IIB este o instituție de dezvoltare multilaterală fondată în 1970, în baza Acordului interguvernamental de instituire a IIB și a Cartei sale.România are o cotă de 5,86% din capitalul IIB, ceilalţi membri fiind Rusia (47,63%), Bulgaria (13,4%), Ungaria (12,7%), Cehia (9,64%), Slovacia (6,82%), Cuba (1,7%), Vietnam (1,17%) şi Mongolia (1,08%).
Citește și:
- 19:13 - UE impune un prag maxim obligatoriu. Ce se schimbă pentru români?
- 17:11 - Exodul motoarelor: De ce a pierdut Mioveniul pariul cu noile modele Dacia în fața Turciei și Sloveniei
- 19:02 - Dacia „fuge” din România în 2026. Noile modele vor fi produse în Turcia și Slovenia
- 14:17 - Ilie Bolojan față în față cu sindicatele din energie. Care sunt cerințele?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News












