O analiză completă, post-implementare a măsurii de acordare a voucherelor de vacanță va scoate în evidență impactul real al acestora, atât pentru angajat și angajator, cât și pentru agenții de turism și hotelieri, a anunțat, luni, Florin Jianu, președintele Consiliului Național pentru Întreprinderi Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), într-o conferință de specialitate.
"Ordonanța de Urgență nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță a vizat introducerea acestora ca măsură în favoarea angajatului, căruia îi cresc veniturile reale, și în favoarea angajatorului, care are posibilitatea și este stimulat să acorde angajaților, alături de salariu, vacanțe în țară, prin intermediul tichetelor de vacanță, cu rol de recuperare a capacității de muncă, de creștere a productivității muncii salariatului și de motivare a acestuia pentru a-și menține calitatea de salariat în respectiva întreprindere, ceea ce va genera stabilitate și eficiență mărite. Pentru a fundamenta impactul acestei măsuri, în parteneriat cu ANAT, FPTR, HORA, Sindicatul Funcționarilor Publici și Sodexo, vom realiza un sondaj privind opinia salariaților, angajatorilor, agențiilor turistice și structurilor de primire turistice referitor la voucherele de vacanță", a spus Jianu, citat de news.ro.
Conform acestuia, în perioada ianuarie-iunie 2018, au fost emise aproximativ 14 milioane de vouchere pe hârtie și în format electronic, care valorează aproximativ 148 milioane de euro. Această sumă este 5 ori mai mare față de cea din 2017.
Președintele CNIPMMR a apreciat că un prim efect a fost creșterea numărului de unități de cazare omologate, care a însemnat "mai degrabă scoaterea acestora dintr-o zonă gri a fiscalității" și nu investiții în structuri noi de cazare. Acest lucru a dus și la creșterea numărului de locuri de muncă fiscalizate.