Piața de capital· 2 min citire

BVB a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii

investitii-bursa

investitii-bursa

Scris de Iulian Budusan Publicat: 1 feb. 2019, 21:36

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar indicele de referință BET, care arată evoluția celor mai lichide 15 acțiuni, a înregistrat o apreciere de 1,15%, la 7.030,47 puncte.

Valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 18,98 de milioane de lei (3,99 milioane de euro), iar schimburile cu acțiuni au reprezentat 18,65 milioane de lei (3,92 milioane de euro).

Indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 37 de acțiuni de la BVB, a consemnat o creștere de 1,12%, cel al SIF-urilor, BET-FI, a pierdut 0,43% din valoare, în timp ce BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic și al utilităților, a închis pe plus cu 1,11%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o urcare cu 0,91%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a consemnat o apreciere de 0,49%.

Pe Piața Reglementată, acțiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacționate, generând schimburi de 5,63 milioane de lei, urmate de cele ale Fondului Proprietatea - 3,61 milioane lei, și BRD - Groupe Societe Generale - 2,22 milioane de lei.

Cele mai bune evoluții au fost înregistrate de titlurile TMK-Artrom, care s-au apreciat cu 12,71%, Condmag (+6,67%) și Turbomecanica (+3,34%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acțiunile Amonil, care au pierdut 13,04% din valoare, Rompetrol Well Services (-5,06%) și Biofarm (-4,76%).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital