Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a avertizat că economia ar putea suferi "un regres important", dacă sunt din nou extinse restricțiile impuse pentru stoparea pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters, citat de Agerpres.
Economia germană ar trebui să fie capabilă să nu dea înapoi în contextul actualelor restricții, dar tendința s-ar putea modifica dacă măsurile sunt extinse sau înăsprite, a avertizat Bundesbank.
"Dacă nu se reduce semnificativ numărul infecțiilor și actualele restricții asupra activității economice persistă, sau chiar sunt înăsprite, economia ar putea suferi un regres important", se arată în raportul lunar publicat luni de Banca Centrală a Germaniei.
"Probabil că PIB-ul a stagnat, dar nu s-a contractat în ultimele trei luni din 2020, deoarece redresarea industriei și a sectorului construcțiilor au atenuat declinul din retail și din industria ospitalității. Aceste semnale încurajatoare privind reziliența economiei germane ne dau speranțe că restricțiile asupra activității economice nu ar trebui să amâne excesiv redresarea", apreciază Bundesbank.
Semnalul vine în contextul în care cancelarul Angela Merkel și premierii landurilor au convenit prelungirea restricțiilor și chiar la înăsprirea unora dintre ele. Astfel. rămân închise instituțiile de învățâmânt, cu unele excepții, magazinele neesențiale, restaurantele și sunt suspendate activitățile culturale și recreative.
Marți, Merkel a convocat o întâlnire cu liderii regionali, pentru a discuta pe tema înăspririi restricțiilor.