AmCham: Planul de investiții nu e prioritate, după cum arată bugetul

calculator
Planul de investiții nu este o prioritate pe 2018, după cum arată execuția bugetară aferentă primelor 9 luni, avertizează investitorii americani.
O creștere economică sustenabilă pe termen lung nu poate fi realizată fără un angajament real pentru investiții și pentru reforme structurale, spun oficialii AmCham România într-un comunicat remis marți Agerpres.
"Diferența dintre veniturile bugetare proiectate prea optimist și cheltuielile mai mari asumate pentru salarii și asistență socială defavorizează realizarea planului de investiții bugetat pentru 2018. Analiza execuției bugetare aferente primelor 9 luni ale anului 2018 arată că realizarea planului de investiții nu este o prioritate nici anul acesta", subliniază sursa citată.
Potrivit reprezentanților investitorilor americani în România, deficitul bugetar de 16,8 miliarde lei (1,77% din PIB), înregistrat în primele nouă luni, depășește cu mai mult de două ori nivelul deficitului înregistrat în aceeași perioadă a anului 2017. Mai mult, faptul că anul 2017 s-a încheiat cu un deficit de 2,88%, foarte apropiat de nivelul maxim de 3% din PIB prevăzut de Tratatul de la Maastricht, confirmă îngrijorările cu privire la riscurile de încadrare în ținta de deficit bugetar în 2018, chiar și în condițiile în care planul de investiții pentru anul în curs ar fi realizat, atrag atenția investitorii.
Reducerea investițiilor, impact negativ
De altfel, AmCham România susține că reducerea cheltuielilor planificate pentru investiții rămâne un mecanism de control al deficitului bugetar, chiar dacă restrângerea acestor tipuri de alocări are un impact negativ asupra creșterii economice reale și potențiale.
"Din analiza primelor 9 luni ale anului 2018, cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și pe cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 15,2 miliarde lei. Deși cu 25,7% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, prin raportare la investițiile planificate pentru acest an, de 38,5 miliarde lei (4,2% din PIB), gradul de realizare, la momentul primelor 9 luni, a fost de numai 39,5% (1,6% din PIB). O creștere economică sustenabilă pe termen lung nu poate fi realizată fără un angajament real pentru investiții și pentru reforme structurale care să sporească impactul investițiilor în economie și în societate în ansamblu, prin consolidarea capacității instituțiilor publice și creșterea calității cheltuielilor publice", precizează sursa citată.
Cheltuieli cu personalul mai mari
Comparativ cu realizările anului 2017, bugetul de anul acesta (conform rectificării aprobate în septembrie 2018) prevede o creștere a cheltuielilor cu personalul de aproximativ 16,6 miliarde lei și un avans al cheltuielilor cu asistența socială de aproximativ 7,8 miliarde lei. Raportate la aceeași perioadă a anului 2017, în primele nouă luni ale anului 2018, creșterea cheltuielilor cu personalul este în linie cu sumele bugetate, atingând 12,8 miliarde lei, în timp ce creșterea cheltuielilor cu asistența socială a depășit deja 8,5 miliarde lei, se mai arată în comunicat.
De asemenea, potrivit AmCham, s-a înregistrat o depășire cu aproape 2,1 miliarde lei a cheltuielilor cu bunuri și servicii, raportat la creșterea așteptată pentru întreg anul 2018.
Pe de altă parte, un efect pozitiv asupra deficitului bugetar l-a avut creșterea cu 3,2 miliarde lei a veniturilor nefiscale în primele 9 luni din 2018 comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, de la o proiecție de creștere de 1,7 miliarde lei față de 2017.
Efectul majorării dobânzilor
Cheltuielile cu dobânzile aferente datoriei publice au crescut și ele pe fondul contractării de noi împrumuturi dar și al contextului de creștere a ratelor de dobândă de pe piețele financiare și, luând în considerare contextul macroeconomic global caracterizat de normalizarea politicii monetare, așteptările cu privire la creșterea costului creditului sunt de continuare a tendinței de creștere a ratei dobânzii.
Investitorii americani vorbesc, în documentul citat, și despre pericolul în creștere al accelerării inflației, într-o perioadă de expansiune economică în care România se confruntă și cu un exces al cererii care nu poate fi acoperit de oferta internă precum și cu un deficit al forței de muncă disponibile.
"Din perspectivă macroeconomică, modelul de gestiune a politicii bugetare prezintă câteva provocări importante. Prima dintre ele este caracterul pro-ciclic al politicii bugetare, care în viziunea noastră prezintă un risc pentru managementul prudențial al politicilor macroeconomice în contextul maturității ciclului economic curent și al tranziției către faza de decelerare a creșterii economice. Într-o perioadă de expansiune economică în care România se confruntă și cu un exces al cererii care nu poate fi acoperit de oferta internă precum și de un deficit al forței de muncă disponibile, crește pericolul accelerării inflației. Într-un astfel de context, lipsa unei consolidări fiscale în fazele favorabile ale ciclului economic limitează marja de manevră pentru politicile de stimulare a economiei pe care guvernul le-ar putea întreprinde. În acest caz, o restructurare a cheltuielilor publice, inclusiv a celor sociale și a investițiilor, devine iminentă", menționează AmCham România.
Ținta de deficit, obiectiv ambițios
În aceste condiții, reprezentanții organizației consideră că încadrarea în limita deficitului bugetar rămâne un obiectiv deosebit de ambițios chiar și în condițiile ideale în care, în pofida estimărilor analiștilor, economia va crește în anul 2018 cu 5,5% în termeni reali, evoluția veniturilor și cheltuielilor bugetare va urma structura anului precedent și planul de investiții va fi realizat integral.
Cât privește proiecțiile pentru anul viitor, AmCham România consideră optimiste țintele de creștere economică de 5,7% (termeni reali) și o rată a inflației de 2,8 %, considerabil diferite față de estimările Comisiei Europene - 4,1% creștere economică și 3,4% inflație medie anuală, anunțate în Scrisoarea-cadru privind contextul macroeconomic, metodologia de elaborare a proiectelor de buget pe anul 2019.
"AmCham România reiterează nevoia utilizării investițiilor ca instrument activ de creștere economică sustenabilă, prin înlocuirea modelului de creștere economică bazată pe consum cu politici orientate spre competitivitate și dezvoltarea sistematică a capitalului în toate formele sale", afirmă sursa citată.
Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) are drept membrii peste 430 de companii americane, multinaționale și românești.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News
























