Alro a anunțat vineri că a înregistrat un avans de 13% al cifrei de afaceri în primul semestru, la 1,56 miliarde lei (340 milioane euro), în condițiile unei creșteri constante a cotațiilor aluminiului.
Totodată, Alro a înregistrat un profit net de 154 milioane lei în primele șase luni, în scădere de la 187 milioane lei în aceeași perioadă a anului trecut, conform news.ro
Compania a continuat să-și consolideze poziția pe piețele internaționale în prima jumătate a acestui an, concentrându-se pe programul de investiții și pe controlul costurilor, potrivit președintelui consiliului de administrație Alro, Marian Năstase.
”Prima jumătate a anului 2018 a fost caracterizată de un context pozitiv pe piețele internaționale, cu o creștere constantă a cotațiilor aluminiului. Creșterea cererii și a producției au fost, însă, contrabalansate de alți factori de piață, precum deprecierea cursurilor de schimb și creșterea costurilor materiilor prime, care au afectat întreaga piață europeană. Strategia Alro pe termen lung de control al costurilor și atenția sporită acordată creșterii eficienței operaționale a limitat impactul negativ asupra rezultatelor financiare, ajutând Compania să obțină profit pentru acționarii săi”, a spus Năstase.
Rezultatul operațional (EBITDA) a fost de 275 milioane lei în primele șase luni, în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, când a fost 292 milioane lei.
Prețul acțiunilor ALRO erau vineri, la ora 12, în scădere cu 4,34% față de cotația de la deschiderea Bursei de Valori București, 3,6700 lei. Prețul maxim al ultimelor 52 saptămâni este de 4,7600 lei/acțiune.