Alianță Rusia și China impotriva protectionismului american

Președinții Chinei și Rusiei, Xi Jinping și, respectiv, Vladimir Putin, au insistat, joi, asupra necesității de a „consolida” cooperarea între țările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud), apel ce survine într-un climat al războiului comercial inițiat de Statele Unite.„Conflictele politice și escaladarea protecționismului și unilateralismului afectează direct dezvoltarea piețelor emergente şi a piețelor în curs de dezvoltare', a apreciat președintele chinez în cea de-a doua zi a summit-ului BRICS de la Johannesburg conform France Press, citată de Agerpres.„Trebuie să rămânem consecvenți multilateralismului”, a insistat Jinping. În acest context, „țările BRICS trebuie să-și consolideze parteneriatul strategic pentru a face din următorul deceniu o nouă decadă de aur”.Totodată, el a lansat un apel către forumul celor cinci țări emergente, format în 2009, „să deblocheze potențialul enorm al cooperării lor economice”.La rândul său, președintele rus a apreciat că țările BRICS „joacă un rol unic în economia mondială” și că „acesta contribuie cu 42% la PIB-ul mondial, iar respectiva cotă continuă să crească”. „În 2017, comerțul între țările BRICS a crescut cu 30% și intenționăm să dezvoltăm și mai mult acest parteneriat', a completat el.Aceste apeluri la cooperare survin în timp ce președintele american Donald Trump a declanșat, în ultimele luni, o serie întreagă de ostilități comerciale împotriva Beijingului, Bruxellesului și Moscovei, notează AFP.Președintele american a impus taxe vamale la importurile de oțel şi aluminiu, vizând în principal China, iar acum amenință să taxeze suplimentar toate importurile de bunuri ce provin din China.Într-o încercare de a dezamorsa criza, Donald Trump și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-au întâlnit, miercuri, la Washington. Președintele american a promis că va revizui problema tarifelor vamale americane pentru importurile de oțel și aluminiu din Uniunea Europeană. De asemenea, Trump și Juncker au anunțat o serie de decizii vamale în domeniile agriculturii, industriei și energiei, dar al căror conținut exact rămâne să fie confirmat.
Citește și:
- 19:13 - UE impune un prag maxim obligatoriu. Ce se schimbă pentru români?
- 17:11 - Exodul motoarelor: De ce a pierdut Mioveniul pariul cu noile modele Dacia în fața Turciei și Sloveniei
- 19:02 - Dacia „fuge” din România în 2026. Noile modele vor fi produse în Turcia și Slovenia
- 14:17 - Ilie Bolojan față în față cu sindicatele din energie. Care sunt cerințele?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News












