Comitetul de Reglementare din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) s-a întrunit luni dimineața pentru a aproba un proiect de ordin care prevede majorarea cu circa 2,5%, în medie, a tarifelor de distribuție a energiei electrice, ca urmare a prevederilor OUG 114/2018, potrivit AGERPRES. Pe de altă parte, însă, tarifele finale pentru populație nu se vor majora.
Începând cu data de 01.01.2018, ca urmare a încheierii ultimei etape din calendarul de eliminare a tarifelor reglementate de energie electrică, ANRE nu mai stabilește tarife reglementate. În acest sens au fost eliminate tarifele precum monom cu rezervare (CR), monom (CD), monom cu consum inclus (CI), monom cu rezervare diferențiat pe două zone orare (CR2), monom cu rezervare diferențiat pe trei zone orare (CR3), monom cu rezervare pe tranșe de putere (CTP), precum și tariful social (CS).
Serviciul universal se aplică tuturor clienților care nu au uzat de dreptul de eligibilitate, adică nu au solicitat o ofertă de furnizare în piața liberă și au în continuare un contract în piața reglementată. Tarifele pot fi consultate aici.