Prețul gazelor românești tranzacționate pe Bursa Română de Mărfuri (BRM) a ajuns în luna august la 106,8 lei pe MWh, în timp ce gazele tranzacționate la Viena s-au ieftinit până la 56,2 de lei pe MWh, potrivit datelor postate de operatorul bursier BRM și analizate de AGERPRES.
De la începutul anului, prețul gazelor autohtone a fost în creștere, în timp ce indicele de la bursa din Viena (CEGH Front Month Index) a scăzut constant.
Astfel, în ianuarie, gazele românești costau la bursa de la București 92 de lei pe MWh și au ajuns în mai și iunie la 101 lei, urcând la 105 lei în iulie și 106,8 lei în august.
În același timp, gazele tranzacționate la Viena au început anul la 122 de lei pe MWh și au scăzut la 81 de lei în mai, 76 de lei în iunie, 63 de lei în iulie și 56 de lei în august. Acesta este și trendul normal, întrucât iarna consumul este mare și prețurile cresc, iar în lunile de vară se înregistrează cele mai mici cotații.
Detalii AICI