Energie· 2 min citire

ANRE modifică legislația burselor de gaze

gazele_se_scumpesc_14034100

gazele_se_scumpesc_14034100

Realitatea Financiara
Scris de Realitatea Financiara Publicat: 26 mai 2019, 06:47

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a inițiat un proiect de ordin pentru modificarea regulamentelor platformelor centralizate de tranzacționare a gazelor naturale, astfel încât să fie posibilă încheierea de contracte cu perioade de livrare mai lungi de un an.

Astfel, noile prevederi arată că "principiile/cerințele specifice pieței produselor flexibile pe termen lung sunt următoarele: inițierea unei oferte de vânzare/cumpărare, precum și introducerea ofertelor de răspuns pentru acest tip de produs sunt permise oricărui participant înregistrat la piața centralizată de gaze naturale, conform prevederilor regulamentului și procedurilor specifice ale acestui segment de piață și în condițiile stabilite prin convenția de participare semnată cu operatorul pieței centralizate, pe toată perioada valabilității acesteia".

De asemenea, ofertele de vânzare și cumpărare trebuie să conțină cel puțin următoarele elemente: prețul și formula de ajustare a acestuia, care nu poate fi modificată ulterior; cantitatea și intervalul în care poate varia aceasta, care nu poate fi modificat ulterior; profilul de livrare, precum și perioada de livrare, care nu poate fi mai mică de 367 de zile".

ANRE introduce și posibilitatea ca prețul să fie exprimat în valute, precum euro/MWh și USD/MWh, aceasta "în principal pentru stimularea activității de tranzacționare a gazelor naturale din import pe termen mediu și lung, în condițiile în care prețul de achiziție de la exportatori este exprimat în valută și se bazează pe o referință externă pieței din România, variabilă lunar/trimestrial".

Totodată, gazele destinate populației și termocentralelor vor fi exceptate de la obligația de tranzacționare pe bursă.

Detalii AICI

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Energie