Transelectrica, profit de trei ori mai mare în 2018

transelectrica434394
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a înregistrat în 2018 un profit net de 89 milioane lei, de peste trei ori mai mare față de cel din anul precedent, când a raportat de 28 milioane lei, conform informațiilor financiare preliminare transmise vineri Bursei de Valori București.
Profitul brut a înregistrat o creștere de 106%, de la 47 milioane lei în 2017 la 96 milioane lei în 2018. Veniturile au totalizat 2,719 miliarde lei, în scădere cu 11%.
Datoriile pe termen lung în sumă de de 630 milioane lei la data de 31 decembrie 2018 au înregistrat o scădere de 8% în urma rambursărilor efectuate conform acordurilor de împrumut existente.
În același timp, datoriile pe termen scurt au înregistrat o creștere de 10% (de la 1,108 miliarde lei la 31 decembrie 2017 la 1,215 miliarde lei la 31 decembrie 2018), în principal pe fondul creșterii datoriilor comerciale și alte datorii (342,8 milioane lei) și în condițiile scăderii împrumuturilor pe termen scurt (-263,8 milioane lei).
În anul 2018, compania a realizat un profit de exploatare în creștere cu 54% față de anul 2017 pe fondul diminuării cu 13% a costurilor totale operaționale (inclusiv amortizarea) compensând scăderea cu 11% a veniturilor operaționale.
Segmentul activităților cu profit permis: a înregistrat o ușoară creștere a veniturilor în procent de 0,4% determinată de creșterea tarifului reglementat valabil de la data de 1 iulie 2018 și de creșterea cantității tarifate de energie electrică în procent de 2%.
EBITDA a fost impactată de evoluția negativă a segmentului serviciilor de sistem funcționale și schimburi neplanificate în scădere cu un procent de 7% față de anul 2017 (64 milioane lei în anul 2018 față de 68 milioane lei în anul 2017).
Conform raportului, consumul intern net a crescut cu 2,2%, iar producția netă de energie a crescut cu 1,5%. Schimburile fizice transfrontaliere de export au scăzut cu 11,8% față de perioada similară din 2017, iar fluxurile transfrontaliere de import au înregistrat o scădere de 11,4 %.A
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

























