Retrospectiva unui an guvernat de Bolojan VIDEO

Retrospectiva unui an guvernat de Bolojan VIDEO
Economia României, în picaj
Economia României este la un pas de stagnare. În ciuda măsurilor extreme de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, a crescut cu numai 0,3% în primul semestru al acestui an față de 2024, arată datele INS. Ne paște recesiunea, anunță experții, mai ales că puterea a tăiat investițiile și trăiește mai mult pe datorie.
”Să aducem în investiții... Bun, luăm credite, mergem pe deficit, dar deficitul este dus în investiții, este dus în creșteri de pensii sustenabile”, spunea Ilie Bolojan la Congresul PNL, unde a fost ales liderul partidului.
La rândul său, Nicușor Dan a dat în scris, în timpul campaniei electroale, că nu va crește TVA în timpul mandatului său de președinte.
”Dacă voi fi Președinte, TVA nu va crește în mandatul meu”, a spus Nicușor Dan.
La final de 2025, unul dintre cei mai grei ani din punct de vedere economic, oamenii trag linie. Pentru a fi ales, Nicușor Dan a promis românilor un trai mai bun, fără taxe mărite sau tăieri de salariu. Realitatea a fost însă alta.
”Creștem taxe și impozite. Se impune reducerea de personal.(...) Aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate la pensiile mari de peste 3.000 de lei și anul viitor, pensiile și salariile din sectorul public să rămână plafonate”, a transmis Ilie Bolojan, după ce s-a instalat la Palatul Victoria.
Anunțul său a stârnit revoltă în rândul românilor
”Pentru Guvernul Bolojan, mi-ar fi rușine să recurg la asemenea metode și să bat tot în ăștia de jos, în clasa asta de jos care am muncit. Am 63 de ani și-mi pare rău să spun, după o viață, cum a fost pe timpul lui Ceaușescu să trăim asemenea...”, a declarat o pensionară.
Întrebat cât de greu se descurcă, un alt pensionar a izbucnit în plâns: ”Greu. Ce să mai spun.”
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 22:22 - Polonia atacă acordul UE-Mercosur la CJUE: „Securitatea alimentară, siguranța consumatorilor și protecția pieței noastre sunt în pericol”
- 20:24 - Oana Gheorghiu, replică la atacurile PSD privind listarea la bursă a companiilor de stat: „Activitatea mea a deranjat multe interese și mulți băieți deștepți”
- 18:26 - Nicușor Dan va semna în scurt timp demisiile miniștrilor PSD și numirile interimarilor – ce variantă respinge șeful statului - VIDEO
- 14:45 - Anca Alexandrescu avertizează: „România este vândută bucată cu bucată sub masca unui abuz de putere”
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














