Actualitate· 3 min citire

Primele 30 de companii cu acționariat românesc, afaceri de 180 de miliarde de lei, în 2019

business-1012761_1920

business-1012761_1920

Scris de Iulian Budusan Publicat: 29 nov. 2019, 11:40

Afacerile primelor 30 de companii care includ acționariat românesc vor depăși, în acest an, nivelul cumulat de 180 de miliarde de lei, cifră dublă față de cea înregistrată în urmă cu 10 ani, se estimează într-o analiză realizată de către specialiștii Frames.

Comparativ, la nivelul anului 2018, afacerile cumulate ale primelor 30 de companii care au acționariat autohton au atins 164,1 miliarde de lei, față de 92 de miliarde de lei, în 2010. În același timp, profitabilitatea acestora a urmat aceeași tendință, de la 5,17 miliarde de lei - în 2010, la 12,1 miliarde de lei, în 2018.

În topul pe anul trecut al celor mai importante 30 de companii cu acționariat românesc conduce OMV Petrom care, prin cele două companii luate în calcul în analiză (OMV Petrom Marketing SRL și OMV Petrom SA), a înregistrat afaceri cumulate de 35,6 miliarde de lei, în creștere cu 6 miliarde de lei față de nivelul din anul precedent.

Locurile următoare în clasament sunt ocupate, în ordinea cifrei de afaceri, de cele două firme ale Rompetrol - Rompetrol Rafinare SA și Rompetrol Downstream SRL (ambele cu acționariat mixt român și olandez) - cu afaceri cumulate de 25 miliarde de lei, în 2018, în creștere de la 20 miliarde de lei, cu un an înainte.

Potrivit analizei Frames, clasamentul primelor 10 de companii este completat de Kaufland România SCS (acționariat mixt - german și român), cu afaceri de 10,8 miliarde de lei, Lidl Discount SRL (7,7 miliarde lei), Dedeman SRL (7,2 miliarde de lei), Engie SA (6 miliarde lei), Orange România SA (5,7 miliarde lei) și Romgaz SA (4,96 miliarde lei).

Ierarhia valabilă pentru anul 2018 mai cuprinde business-uri cumulate de 60,7 miliarde de lei: Hidroelectrica SA, Dante International SA (eMag), Electrica Furnizare SA, Mediplus Exim SRL, E.ON Energie SA, Fildas Trading SRL, Altex România SA, OMV Petrom Gas SRL, Complexul Energetic Oltenia, Transelectrica SA, Telekom România Communication SRL, Takata România SRL, Alro SA, Oscar Downstream SRL, Coca-Cola HBC Romania SRL, Enel Energie Muntenia SA, Enel Energie SA, BlueAir Aviation SA, Nuclearelectrica SA și Telekom România Mobile Communications SA.

La capitolul forței de muncă, datele arată că, în 2018, cele 30 de firme luate în calcul în analiză raportau un număr de 97.598 de angajați, în scădere cu peste 16.000 față de anul precedent și cu mai mult de 22.000 comparativ cu anul 2016.

Analiza companiei de consultanță Frames a fost realizată pe baza datelor financiare comunicate la Registrul Comerțului și Ministerul Finanțelor Publice de companiile care includ și acționari români, în perioada 2010-2018.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate