Isărescu, amintiri despre petrol, gaze și geopolitică

isarescu prognoza inflatie
Americanii fac politică externă în funcție de zonele unde se găsesc petrol și gaze, după cum i-a spus consilierul american Brzezinski fostului președinte al României Ion Iliescu, într-o întâlnire din anii '90, a relatat, vineri, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
"Evoluția acestui sector este strâns legată de cea a României moderne. Această industrie a jucat un rol extrem de important în modernizarea României. Resursele care au contribuit la modernizarea României au fost petrolul, grânele și cheresteaua", a spus Isărescu, în alocuțiunea sa.
El a arătat că lumea nu cunoaște suficient istoria sectorului petrolier al României și faptul că pe teritoriul țării noastre s-a extras prima producție de țiței înregistrată în statisticile mondiale.
Guvernatorul BNR a susținut că, în unele cărți de istorie de referință, nu se face nicio mențiune cu privire la România în ceea ce privește Primul Război Mondial. În schimb, când vorbim de cel de-Al Doilea Război Mondial, România se face remarcată prin raidul aerian al americanilor care au bombardat câmpurile petrolifere și rafinăriile din Ploiești, pentru a distruge resursa de carburanți a soldaților nemți.
"În Al Doilea Război Mondial, petrolul a fost și norocul, dar și nenorocul nostru. S-au uitat și nemții la România și am devenit prieteni, forțat, ba cu unii, ba cu alții. Așa am rămas în istoria legată de Al Doilea Război Mondial", a adăugat el.
Isărescu a relatat cum, în timpul unei vizite făcute în Statele Unite în anii '70, un american i-a spus: "Cunosc foarte bine România, v-am bombardat cum trebuie în război".
De asemenea, oficialul BNR a povestit și cum, într-o întâlnire din anii '90, Zbigniew Brzezinski, fost consilier de securitate al președintelui Statelor Unite, i-a spus președintelui de atunci al României, Ion Iliescu, faptul că politica externă a Statelor Unite ține cont de zonele bogate în hidrocarburi.
"Să vă mai spun o poveste adevărată. Am participat odată la o întâlnire, prin anii '90, în România postcomunistă, cu consilierul președintelui, Brzezinski. Președintele României de atunci a pus o întrebare: 'Măi...' - nu prea ne băga lumea în seamă, prin '91, '92, iar eram într-un con de umbră, nu prea existam - 'spuneți-mi și mie cum explicați, cum se face politica asta americană?'. Era la masă... Omul a răspuns: 'Știți cum? Încercați dumneavoastră să vă urcați sus, sus, sus, sus, într-un satelit și să priviți lumea de sus de tot, de tot, dintr-un satelit, așa... Și unde vedeți că e ceva țiței și gaze naturale, să știți că sunt și ochiul nostru și interesul american. Cam așa facem noi politică externă'", a relatat guvernatorul BNR.
El a repetat, la finalul discursului, că petrolul a fost una dintre resursele care au contribuit semnificativ la modernizarea țării noastre.
Înainte de a pleca din sală, în contextul în care s-a referit la România modernă, Isărescu a spus că merge la o întâlnire "cu un reprezentant al părții care încă nu este reîntregită": Republica Moldova.
"România nu are 100 de ani, are mult mai mulți ani. Noi am sărbătorit 100 de ani de Românie modernă. Dar România modernă, dacă ar fi să marcăm un punct de plecare, acesta a fost Revoluția lui Tudor Vladimirescu sau Unirea lui Cuza. Ea s-a reîntregit în anul de grație 1918. Am să vă prezint scuzele mele că plec, am o întâlnire cu un reprezentant de seamă din partea care încă nu este reîntregită, Basarabia, din Republica Moldova. Este vorba despre guvernatorul Republicii Moldova, cu care Banca Națională a României a colaborat mereu și va colabora în continuare", a adăugat Mugur Isărescu.
"Perseverați, cel puțin pentru ca lumea să știe că avem o istorie", le-a mai spus el reprezentanților sectorului de petrol și gaze, prezenți în sală.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

























